22 decembrie 2008

14 decembrie 2008

Chandeen - poezie electronică

Proiectul muzical născut în 1990, la Frankfurt pe Main şi foarte popular până pe la jumătatea anilor '90, Chandeen, îşi autocaracterizează stilul ca fiind un fel de poezie electronică. După '90, îşi schimbă oarecum stilul, orientându-se mai mult către pop, dar având influenţe şi din rock sau trip hop.
Chandeen vine de la numele dat iguanei unui prieten al fondatorului proiectului, Harald Löwy.
Să ascultăm, aşadar, cum cântă iguana...



05 decembrie 2008

Regina Spektor

Născută la Moscova, în 18 februarie 1980, Regina e o interpretă, compozitoare şi pianistă evreico-americană, a cărei muzică e asociată cu mişcarea anti-folk, având centrul în New York East Village.
A învăţat să cânte la pian, exersând pe un
Petrof dăruit mamei sale de bunicul ei. Expunerea ei la muzică s-a făcut şi prin intermediul tatălui ei care, ca şi la noi în România în perioada comunistă, făcuse rost şi schimb de discuri sau benzi cu Beatles, Queen sau The Moody Blues.
În plină Perestroikă, în 1989, Regina a lăsat şi Petrof-ul şi discurile în urmă şi a emigrat cu familia în SUA, via Austria şi Italia, stabilindu-se în Bronx.
Trecând prin studiile sale muzicale, Regina a fost iniţial interesată numai de muzica clasică, dar apoi a aplecat urechea muzicală şi către hip-hop, rock şi punk.
Spektor spunea că ar fi creat 700 de piese, dar că foarte rar le şi scrie... şi că ea nu ar fi vrut neapărat să scrie cântece, dar că acestea pur şi simplu îi vin în mod natural. Piesela sale nu sunt de obicei autobiografice, ci mai degrabă îşi trag seva din personaje şi întâmplări plăsmuite de imaginaţia sa.
Influenţele resimţite în muzica sa merg de la muzica clasică la cea iudaică, rusească şi până la hip-hop, punk sau jazz.
Regina posedă o voce şi o scală vocală întinsă de care se foloseşte pe deplin.
Ascultaţi de exemplu în piesa
Fidelity ce stopuri din glotă face...
Melodiile sale au ajus să fie mediatizate prin seriale de genul CSI sau Grey's Anatomy.





03 decembrie 2008

"Fata cu pianul"... de data asta fără pian :) (I)

... şi a intrat fata cu pianul în studio... doar că pianul nu a încăput, aşa că l-a lăsat afară... şi ce să facă acum fără prelungirea firească a mâinilor sale...? Începe să cânte... aşa, ca relaxare... nu arii celebre, nu muzică grea... S-a gândit că, dacă tot îi place atât de mult Britney Spears, să reinterpreteze în maniera sa proprie o piesă... Şi uite aşa, a ieşit Overprotected... by Deea.






02 decembrie 2008

Fără cuvinte...




Nicolae Kirculescu - Moment muzical pentru pian şi orchestră


Spuneam în titlu fără cuvinte, deoarece, iniţial, cine mi-a dat spre ascultare piesa (nu spui cine... pianistă emportantă), mi-a spus să o ascult, fără să spun nimic până la sfârşit...

Aşa ca un fel de melo-ghicitoare :)

Şi nu după mult timp am avut extraordinara plăcere şi surpriză să descopăr care era de fapt comoara componistică şi interpretativă...

A fost o călătorie înapoi în timp, în copilărie... precum Proust cu a sa madlenă... aici, însă, declicul s-a făcut prin intermediul acestei extraordinare muzici, cu care am crescut...

Cuvintele nu mai au aproape nici o valoare, atâta timp cât memoria afectivă a fiecăruia din noi, cei care ne identificăm într-un fel sau altul cu această muzică, depăşeşte cu mult puterea unor buchi scrise... fiecare se înfruptă din această madlenă muzicală în maniera sa proprie.

Şi îmi mai spunea cineva... dacă eşti cu adevărat pianist... ai curajul să abordezi o aşa partitură... Nicolae Kirculescu... din păcate a fost dat uitării şi nu a fost apreciat la adevărata lui valoare... dacă nu era emisiunea aceea splendidă pe TVR1 ... nu auzeam noi de acest concert.... ăsta e adevăratul pianist, care străluceşte pe scenă în aceste acorduri...

Gata cu vorbele... mă reîntorc să ascult şi să îmi readuc aminte de... Teleenciclopedia...


În zodia pianului - Andreea Coşeru

Spuneţi-i cum vreţi... promovare, publicitate... de fapt aici e vorba despre ceva pe cât de simplu, pe atât de complex, în acelaşi timp... talent, har, muncă (foarte multă muncă şi studiu), plăcerea interpretării şi a jocului cu sunetele, cu pianul, chiar cu vocea... cu toată fiinţa.
Şi nu vă gândiţi că am petrecut o groază de timp în preajma Andreei Coşeru... din păcate... ce scriu eu aici vine ca urmare a recomandării călduroase făcute mai demult de un amic infectat şi el de fotografie , de muzică bună, de pian şi de frumos, a câtorva documentări pe net şi a unei plăcute conversaţii cu Deea (I think this is the beginning of a beautiful friendship, aşa cum zicea personajul de film).



... din păcate, asta e singura înregistrare din concert, făcută cu reportofonul...

28 noiembrie 2008

Yiruma - "desăvârşire" şi pian

Compozitor şi pianist sud-coreean, Yiruma s-a născut la 15 februarie 1978; este cunoscut datorită muzicii sale şi albumelor vândute din SUA până în Europa sau Asia.
A început să înveţe pianul la vârsta de 5 ani, iar în anul 1988 a plecat în Marea Britanie. În 1996 a luat parte la albumul "The musicians of Purcell", iar în 1997 a absolvit "The Purcell of Specialist Music School" din Londra.
Deşi iniţial a deţinut dublă cetăţenie, britanică şi sud-coreeană, în 2006 a renunţat la cea britanică şi a intrat în Marina sud-coreeană, pentru a-şi satisface stagiul militar, obligatoriu în Coreea de Sud.
Este căsătorit cu Miss Coreea, Son Hye-im.
(traducerea numelui său, Yiruma, înseamnă "desăvârşire")

27 noiembrie 2008

John Williams - 6 decenii de carieră

Compozitor, chitarist, pianist, dirijor, laureat... muzică de film, muzică clasică şi contemporană... colaborări importante cu nume (la fel de) mari din lumea filmului sau a muzicii... multe ar fi de spus despre John Williams... dar mai bine să lăsăm muzica să vorbească pentru el...
Am ales aici din compoziţiile şi interpretările sale pe cele preponderent chitaristice...
Aşa mi-a venit mie pe urechea muzicală din dotare, după ce am văzut azi pe un blog - nu spui care:D - o chitară agăţată într-un copac... şi am ascultat o muzică clasică extraordinară, interpretată de chitaristul Gary Ryan...
Aşa că am venit şi eu cu supradoza de chitară, a lui John Williams, de data asta :)



26 noiembrie 2008

Lang Lang - alt copil teribil al pianului

După ce am stat la poveşti cu o tânără şi foarte talentată pianistă (dar care are şi o voce foarte bună)... nu spui cine, persoană emportantă :) ... am decis să ţopăi puţin pe portativ şi să schimb registrul de la vioară la pian.
Aşadar, un chinez + un pian = ...

La 3 ani decide să schimbe scutecele cu pianul, la 5 ani câştigă competiţii importante şi dă deja recitaluri publice, iar la 9 ani ajunge la Conservatorul Central de Muzică din Beijing şi câştigă Concursul Internaţional "Ceaikovski" pentru tineri muzicieni; la 13 ani interpretează seria completă de 24 de studii ale lui Chopin la Beijing Concert Hall, dar adevărata afirmare vine la vârsta de 17 ani, când a fost chemat în ultimul moment la Gala Secolului şi a interpretat un concert de Ceaikovski, împreună cu orchestra simfonică din Chicago.
Şi nu s-a oprit din cântat... de la preşedinţi de state până la înalte alteţe regale...
Mai multe date găsiţi aici.
Iar acum, de la mine...













24 noiembrie 2008

Pachelbel - Canon (varianta electrică a lui Ed Alleyne Johnson)

Pachelbel şi Canonul său - neverending story...
Şi dacă tot eram în zodia viorii, sub constelaţia electrică a lui Ed Alleyne Johnson, atunci... Canon să fie! :)

19 noiembrie 2008

Azi ar fi împlinit 51 de ani...

Şi când spuneam asta, mă gândeam la Ofra Haza... Oricum, muzica ei rămâne...


14 noiembrie 2008

Ed Alleyne Johnson - lutierul/violonist electric


Da... după cum se vede şi se aude... sunt în zodia viorii...

Ed Alleyne Johnson este un violonist electric britanic şi un interpret de succes oriunde cântă pe străzi... şi face asta de două decenii, de când era student la Oxford.
Foloseşte o vioară electrică pe care el însuşi a sculptat-o cu un cuţit de bucătărie şi un amplificator pe care l-a modificat să funcţioneze cu baterii reîncărcabile; s-a adaptat / şi-a adaptat instrumentele la lucrul şi cântatul pe străzi, adică prin cele mai mari oraşe europene, canadiene sau americane.
Dacă cumva aveţi drum prin Chester sau York, îl veţi găsi cântând pe străzile de acolo.
Până atunci, chiar dacă nu puneţi un bănuţ în cutia viorii sale, vă propun să îl ascultăm aici.











12 noiembrie 2008

Assia Akhat - "violonista care (şi) cântă"

Ce am făcut, ce n-am făcut, dar uite că am sărit gardul muzical de la Vanessa Mae la o altă prezenţă feminină cu vioară în dotare (şi nu numai)...
Este vorba de Assia Akhat, o ucraineancă cu rădăcini tătare prin arborele genealogic, ce şi-a croit un drum plin de succes în şou-biz-ul rusesc şi nu numai...
Şi cum prea multe nu mai erau de inventat în domeniul muzical, Assia a pus mâna pe vioară, şi-a dres glasul şi s-a pus pe făcut muzică... De acolo îi vine şi numele de violonista care cântă. Cât despre talentul şi vocea sa, ce să zic eu... nu sunt nicidecum critic muzical, dar tind să cred că Assia se mulează bine pe modelul muzical contemporan care încearcă să facă un cocktail de stiluri şi de moduri interpretative pentru a ajunge la sufletul şi la urechile cât mai multor ascultători. Nu spun că nu sună bine sau interesant, dar parcă melanjul acesta pe care ea îl interpretează este oarecum unul mai uşurel, mai facil digerabil şi auditiv şi compoziţional... dar nu pot condamna acest fapt; nu sunt în măsură să fac asta; e şi de înţeles: ascultătorul sau auditoriul de azi, adică marea masă a acestuia care nu se află în publicul-ţintă al formei clasice şi dificile a culturii muzicale, găseşte în acest tip de muzică şi de interpretare cam tot ce ar găsi la un fast-food... unul muzical de data asta... ceva rapid, destul de facil, uşor digerabil, plăcut auzului, ceva ce să producă plăcere la ascultat, totul ambalat estetic într-o formă care aminteşte de stilul clasic consacrat.
Şi Assia nu face excepţie de la această reţetă; care până la urmă prinde bine la public. La publicul care altfel nu ar fi luat contact cu muzica, cea care duce puţin către clasic, muzica aceea care nu se aude zilnic difuzată până la refuz la posturile de radio. Faza cu popularizarea muzicii grele îmi aduce aminte acum de răstălmăcirea cu tenori şi soprană a piesei celor de la O-zone... deci cam până acolo se poate ajunge... e bine? e rău? habar n-am...
Şi dacă tot vorbeam de stilul său, muzica Assiei combină elementele clasice cu melodiile populare tradiţionale, trecând apoi prin pop şi muzica electronică.
Şi uite aşa este comparată Assia Akhat cu Vanessa Mae sau Sarah Brightman... adică o Vanessa Mae care şi vocalizează sau o Sarah Brightman ucraineancă... Acuma, fiecare din voi puteţi trage concluziile şi să spuneţi dacă paralelele acestea sunt cam trase de... coarde (-le vocale) sau nu...
Că tot vorbeam mai la început de dotările Assiei... în fotografiile care urmează se poate vedea de unde vine specificul ucrainean, cu rădăcini tătare, în mediul rusesc...







Acum, ar fi cazul să şi exemplificăm pe muzică - cum s-ar spune - ceea ce am tot aberat până acum...











11 noiembrie 2008

Kevin Kern - un fel de "New Age Mozart"

Născut la data de 22 decembrie 1958 în Detroit, micul Kevin Kern (născut Kevin Lark Gibbs) nu a avut nevoie decât de 18 luni (adică la vârsta de 1 an şi jumătate) pentru a cânta la pian (găsit fiind de părinţi, în flagrant muzical) piesa Stille Nacht/Silent Night.
Nu cred că a avut în faţă partitura...


...dar oricum, el rămâne un copil-minune al muzicii (ştiu că vă zboară gândul ştrengar şi glumeţ la altcineva... dar hai să rămânem la zâmbetul ironic).
Pianist şi compozitor, Kern este o emblemă a muzicii new age, alături de alţi muzicieni şi compozitori ai genului... ştiţi voi, am mai vorbit şi de Bernward Koch, de exemplu...
Revenind la Kern, el a început să studieze sistematic pianul la vârsta de 4 ani, iar la 8 ani compunea deja; la 14 ani, cânta pe scenă împreună cu grupul fondat de el, Clavecinul bine temperat.
În ciuda vederii slabe, (de fapt, el este ceea ce americanii numesc legally blind) el s-a încăpăţânat să devină pianist; şi a reuşit pe deplin.
Kern însuşi spunea: ...toată viaţa mea, mi-am extras seva inspiraţiei din plăcerea de a sta şi a cânta la pian, într-o cameră întunecată. E ceva remarcabil de pur şi de necomplicat într-un asemenea univers alcătuit doar din sunete şi senzaţii. Când stingeam luminile din studio, începeam să simt cum mă umplu de o energie creativă nediluată, energie care a constituit un element atât de esenţial în viaţa mea, chiar de la început. Deşi vederii mele îi lipsesc detaliile bine conturate pe care le văd ceilalţi, eu am învăţat să descriu ceea ce văd prin muzică. E ceva ce s-a manifestat întotdeauna natural la mine şi ce am făcut de când mă ştiu; fie că a fost vorba să îi descriu, în copilărie, tatălui meu un meci de baseball sau să imaginez interpretativ o noapte plină cu stele, toate acestea sunt o parte din senzaţiile speciale pe care le simt prin intermediul pianului meu... (Steinway)
De aici, din această atmosferă, s-a născut creaţia muzicală a lui Kern, inclusiv acea colecţie de 10 compoziţii originale, intitulată Lumina imaginaţiei.

Destul cu vorbele... să închidem ochii şi să lăsăm muzica lui Kevin Kern să ne învăluie...













Muzică de insomnie... musique de nuit


Bernward Koch - Ever Returning...

09 noiembrie 2008

Nightwish - de la Tarja Turunen la Anette Olzon


Aimee Mann - o (altă) femeie cu (altă) chitară...

Şi-a luat chitara şi a ieşit la plimbare... şi de la muzică a ajuns la actorie (Marele LebowskiBuffy, spaima vampirilor sau Comedy Central )... 
Sper că nu voi fi luat în colimatorul grupului din care face şi ea parte, Artists Against Piracy, un grup care militează împotriva downloadului şi sharingului ilegal de muzică cu copyright de pe net... 
Eu zic să o ascultăm repede, până mai putem :D



06 noiembrie 2008

La Diva aux pieds nus... jos pălăria, jos papucii

Oare de ce mă simt ciudat când apuc de ascult Cesaria Evora la căşti, pe stradă, cu oameni în jur, uitându-se interesant la mine... muzica divei desculţe e de vină... mă face să merg altcumva, să îmi schimb mimica şi gestica... mai că-mi vine să fredonez, da' teamă mi-e că tare aş şoca pe "nefericiţii" ce s-ar afla în preajmă...
De fapt, tot la fel e şi când mai ascult new flamenco, tot în intimitatea căştilor, în spaţiul public... şi îmi place să văd reacţia celor care se uită la mine, întrebându-se, oare ce muzică ascult eu de am faţa aia...
Îmi pare rău, ştiu că e la mare modă să ţii mobilul în mână şi să îl faci să urle la maxim cu colecţia proaspătă de toamnă-iarnă de manele... nu vreau să le răpesc puberilor această plăcere orgasmică a (in)culturii de masă...
Prefer să îmi înfund bine în urechi căştile sau să închid bine geamurile maşinii şi să ascult - rupt total de realitate - muzică bună...
Aşadar, hai să ne rupem puţin...


02 noiembrie 2008

Tracy Chapman - feminismul revoluţionar

Tracy Chapman... o voce, o muzicalitate şi un mesaj aparte...











































01 noiembrie 2008

Eternul feminin în artă



...iar pe fundal... Bach şi Yo Yo Ma...

18 octombrie 2008

Bernward Koch - a cânta înseamnă a povesti

Născut în 23 ianuarie 1957 la Siegen/Westfalen - Germania, pianistul new age Bernward Koch a început prin a cânta la corn, la vârsta de 12 ani, iar mai apoi a trecut la trompetă; nu pentru mult timp, deoarece s-a îndreptat către bass, chitară şi percuţie. La 15 ani a luat primele lecţii de pian. De atunci interesul său pentru muzică a fost din ce în ce mai mare, atras fiind mai mult către jazz, rock, pop şi folk, dar şi către muzica clasică. Pe la 20 de ani a început studiul la Universitatea de Muzică din Köln şi la alte instituţii de profil din Germania. Asta nu l-a împiedicat să facă parte din diferite trupe de jazz-rock.
Pe lângă acestea, Koch a creat compoziţii instrumentale bazate pe pian şi îmbogăţite cu alte instrumente, precum sintetizator, flaut, chitară sau percuţie, totul ambalat într-un înveliş muzical relaxant şi metaforic care-i reprezintă inconfundabila şi melodioasa semnătură.
Nimeni, din cei care îi cunosc muzica lui Koch, nu va fi surpins de succesul său; artistul de formaţie clasică compune bucăţi muzicale de o nemaipomenită maturitate formală, cu o extraordinară fineţe muzicală. Asta vrea Koch să spună prin faptul că, pentru el, muzica înseamnă a povesti.
Aranjamentele sale bazate pe pian sunt marcate de o balanţă bine echilibrată de sunete naturale şi sintetice, întrepătrunse cu pulsul organic al unui percuţionist şi chitarist (fratele său, Christoph) şi cu minunatul flaut al soţiei sale, Christiane, care peste ani a devenit o marcă a muzicii sale.
Muzica lui Bernward Koch îşi revelează şarmul său liniştitor şi seducător, astfel că întotdeauna vor exista iubitori de muzică şi ascultători prinşi sub vraja sunetelor sale...




Yo-Yo Ma şi violoncelul său (4) - Melodii Japoneze


Zoe! Fii bărbată... cam aşa e vocea Marlei Glen...






Da, cam aşa s-ar putea spune după ce asculţi vocea Marlei Glen, interpretă americană de jazz şi (rhythm and) blues... bărbată, puternică, sigură pe sine, recunoscută pentru tăioasele sale versuri cu caracter social şi implicarea sa activă pentru schimbarea (în bine a) societăţii.
... cam asta a ieşit dintr-un tată chitarist de blues şi o mamă prietenă cu legendarul BB King...
La 11 ani compunea deja prima melodie, Repertoire, care i-a adus 3 discuri de aur şi unul de platină. Şi acesta a fost doar începutul unei nemiloase exploatări din partea industriei muzicale, lucru despre care vorbeşte într-un interviu din 2002, spunând... I'melting away... (am uitat să menţionez că atât saitul oficial, cât şi interviul sunt în limba germană, deoarece ea s-a stabilit în Germania, în 1998).

17 octombrie 2008

Le Trio Joubran - orientala frăţie oud

Le Trio Joubran, adică Samir, Wissam şi Adnan, trei fraţi palestinieni, este singurul trio de acest fel cunoscut la ora actuală, interpretând (la oud) o muzică tradiţională şi în acelaşi timp originală, plină de improvizaţii magnifice. Acest stil unic îşi trage seva din buna cunoaştere a tradiţionalei structuri modale arabe maqâm.
Altcumva spus... Al Di Meola, Paco De Lucia şi John McLaughlin din Nazaret...

Să cânte fraţii şi lăutele orientale!




Afară plouă... se aude o vioară...


16 octombrie 2008

Nici o zi fără o altă taxă... jos cu muzica de pe saituri sau bloguri!




Ce să-i faci dacă minţi odihnite născocesc, te miri cum, noi şi noi modalităţi de a umple visteria statală pe care alţii o golesc cu neruşinare... a venit şi rândul celor care, pe saituri sau bloguri, utilizează muzica din spaţiul virtual.
Deci, gata cu embeduri de pe Iutub, Trilulilu sau mai ştiu io ce... Asta doar dacă nu vreţi să cotizaţi la ORDA sumele pe care le propun ei...
Ca să vă daţi seama cam despre ce e vorba, iaca, am strâns din deriva mea blogăristică câteva linkuri care tratează acest subiect: 1, 2, 3, 4, 5. Sigur or mai fi şi altele, dar eu atât am apucat să indexez...
Şi în scârbă pentru sistemul tâmpit şi idioţii care au putere de decizie şi cărora le fată mintea îngustă lucruri nemaipomenite pentru bunul mers al ţării noastre dragi... iaca, în ciudă anexez:




15 octombrie 2008

Thievery Corporation - un alfel de duo...

Ca să ne mai spălăm urechile muzicale şi cu alte sunete decât cele pe care le tot auzim zilnic... vă propun un duo mai... electronic, cu un stil eclectic care se joacă între electronic, instrumental, acid jazz şi trip-hop, cu elemente tradiţionale indiene sau braziliene (bossa nova), toate ambalate interesant într-un lounge estetic.
Şi dacă tot nu ajungem diseară la concertul pe care Thievery Corporation îl va susţine la Sala Palatului, atunci măcar să îi ascultăm aici.





Cu ochii pe cer...

Cu toţii am stat măcar o dată, privind bolta cerească şi spectacolul care se desfăşura pe ea...
Interesant cum ni se pare nouă că cerul este în mişcare, când de fapt... tocmai ăsta e farmecul Universului... Ia priviţi (şi ascultaţi) aici :)
şi încă câteva...

14 octombrie 2008

Salvatore Adamo

Compilaţie cu dedicaţie... Luminiţei :)

13 octombrie 2008

Naiul lui Pan

M-am apropiat şi eu, precum Pan, de cine ştie ce nimfă care s-a transformat într-o trestie, şi iaca ce selecţie de triluri de nai a ieşit...
de n-ai...





sau doar Gheorghe Zamfir... if iu laic :)


Ceaţă...






Noapte târzie (dimineaţă devreme) de octombrie... conduc maşina în drum spre casă... mai am vreo 100 şi ceva de kilometri... nici nu e mult în comparaţie cu restul de vreo 700 făcuţi într-o zi de toamnă; doar muzica şi vremea bună m-au făcut să rezist fără pauză.
Oarecum dezamăgit că nu am apucat să pun aparatul foto la ochi, rămân cu amintirea drumului de întoarcere; scăpând de nebunia rutieră diurnă, noaptea a fost mult mai fain, mai rapid şi mai relaxant condusul... am şi prins un cer senin, o luna aproape plină şi foarte luminoasă şi... ceaţă. Spre deosebire de alte dăţi când, fiind la volan, făceam apel la tot inventarul (sinaxarul) de sfinţi şi cuvioşi din cauza vizibilităţii reduse drastic către zero şi a drumului prost, acum mi-am permis luxul de a admira peisajul nocturn răcoros şi vălurile ceţoase în care am mai intrat de câteva ori (şi am şi ieşit, după cum se vede). La ora 2 noaptea e cam dificil, după o zi de condus, să filozofezi şi să ai reverii nocturne în ceea ce priveşte peisajul care ţi se derulează prin faţa ochilor şi apoi dispare prin stânga şi dreapta ta... nu de alta, da' rişti să nu îţi dai seama când ţi se închid ochii (şi uiţi că ai volanul în mâini).
Prin văile joase prin care am trecut, m-am lăsat învăluit de ceaţa ce plutea înşelător şi pe cât de brusc intram într-un asemenea "nor", la fel şi ieşeam, ca-ntr-un joc de-a v-aţi ascunselea cu drumul şi cu copacii de pe margine...
Cel mai frumos a fost între Cluj şi Huedin, pe la Gilău, unde pe marginea din stânga a drumului şi până la pădurea din depărtare, se întindea stăpân, sub lumina rece a lunii, un văl alb şi gros de ceaţă aburindă care levita ca la comandă, aşa ca la înălţimea unui om, fără să intre pe şosea... o splendoare!
Promit că data viitoare îmi voi lua trepiedul şi aparatul foto şi voi trage pe dreapta pentru a putea buchisi puţin cu lumina, ceaţa şi noaptea... până atunci, rămân cu amintirea, cuvintele şi muzica...

09 octombrie 2008

Nothing else matters... în fel şi chip

Nimic altceva nu mai contează... acum un sfert de veac păşeam, într-o dimineaţă rece şi umedă de duminică, într-un salon alb de spital, cald totuşi, dar impersonal, pentru a-mi vizita bunicul... tot ce am găsit acolo a fost un pat gol, privirile celorlalţi bolnavi din salon şi... imposibilitatea mea de a înţelege (atunci) cum de nu-l mai găsesc pe Moşu' acolo... multe ar mai fi de spus, dar îmi opresc aici fluxul memoriei afective... nu e locul pentru a continua aici depănarea unui fuior atât de personal... mă gândeam doar să aduc cumva un fel de tribut; poate nu e cea mai potrivită melodie sau coleţie de variante, dar aşa a fost să fie...











08 octombrie 2008

Risipei se dedă florarul - The Honeydrippers

The Honeydrippers a fost o trupă optzecistă britanică. Fostul lider al formaţiei Led Zeppelin, cântăreţul Robert Plant, a format în anul 1981 acest grup pentru a-şi satisface mai vechea dorinţă de a avea o trupă rock cu un accentuat filon R&B. Filiaţia britanică nu a împiedicat trupa să meargă în SUA pentru a înregistra un EP. În componenţa trupei s-au mai aflat Jimmy Page, Jeff Beck şi alţi prieteni sau cunoscuţi muzicieni.
Primul (şi ultimul) EP a fost lansat în 12 noiembrie 1984 şi a fost intitulat The Honeydrippers: Volume One.
Hitul lor de TopTen a fost Sea of Love, un remake după melodia omonimă a lui Phil Phillips, iar în Top 30 au intrat cu Rockin' at Midnight, melodie cântată în 15 decembrie, în cadrul emisiunii "Saturday Night Live" După succesul cu acest mini LP, Plant spunea că o să urmeze un album întreg, dar nu a fost să fie aşa.
Acest EP, ca primă colaborare a lui Plant cu Robbie Blunt, reprezintă un exuberant tribut adus blues-ului şi R&B-ului, primele iubiri ale lui Plant; înregistrat pe parcursul unui singur şi maratonic week-end, discul îi are ca protagonişti pe Jeff Beck, Nile Rodgers şi Jimmy Page.

Să-i lăsăm, aşadar, să ne picure mierea muzicii lor în urechi :)



04 octombrie 2008

Yo-Yo Ma şi violoncelul său (2) - Bach: Unaccompanied Cello Suites


Canonul lui Pachelbel - (încă o) compilaţie

Am transferat aici compilaţia care se găsea pe blogul foto, pusă acolo undeva într-un colţişor...

Alexandrina Hristov - o Tori Amos de peste Prut :)

Nici nu mai ţin bine minte când am dat - prin nu ştiu ce întâmplare (fericită) - peste Alexandrina Hristov, mai bine zis peste muzica sa... altfel şi vocea ei specială... urechea mea muzicală a ciulit bine la stilul ei, pe care nu îl auzi pe toate gardurile, nici măcar pe la radio... dovadă că Alexandrina a devenit cunoscută mai degrabă "din gură-n gură", adică peer-to-peer :D
Alexandrina se simte în elementul său atât pe portativ, cât şi la şevalet; aici puteţi citi câte ceva despre activitatea sa artistică.

03 octombrie 2008

Yo-Yo Ma şi violoncelul său (1) "Essential Yo-Yo Ma"

Acesta este varianta anglicizată a numelui său chinezesc, Ma Yo-yo.
Yo-Yo Ma s-a născut în 7 oct. 1955 la Paris, din părinţi chinezi, iar la vârsta de 4 ani s-a mutat cu familia la New York. De mic a început să studieze vioara, viola, iar la vârsta de 4 ani şi violoncelul. Activitatea sa muzicală prodigioasă a început de la vârste fragede; la 5 ani cânta deja în faţa unui auditoriu numeros, iar la 7 ani i-a cântat preşedintelui american J. F. Kennedy; la 8 ani apărea într-un concert televizat în SUA, condus de Leonard Bernstein. Cariera sa a continuat prodigios şi după aceea, dar eu aici încerc să schiţez doar câte ceva din portretul muzical al artistului; doritorii de documentare suplimentară se pot înfrupta liber şi din alte surse.
Ma este proprietarul mai multor instrumente muzicale, ca de exemplu un violoncel vechi de mai bine de 270 ani, evaluat la aproximativ 2,5 milioane $, pierdut accidental în toamna anului 1999, când Ma l-a uitat într-un taxi new york-ez; ulterior a fost recuperat (viu şi) nevătămat. El mai are un violoncel, Davidov Stradivarius, care a aparţinut lui Jacqueline du Pré, iar ultimul, dar nu cel din urmă violoncel al lui Ma este un exemplar făcut din fibră de carbon de compania Luis&Clark din Boston.
Şi dacă nu ştiaţi unde l-aţi mai auzit cântând... vă spun eu: în 1997 a colaborat la coloana sonoră (creată de John Williams) a filmului 7 ani în Tibet; în 2000 l-am putut auzi pe coloana sonoră a filmului Crouching Tiger, Hidden Dragon, iar în 2005 a colaborat din nou cu Williams la coloana sonoră a Memoriilor unei Gheişe. La fel de importantă a fost şi colaborarea sa cu Ennio Morricone, de exemplu.
Ma a înregistrat peste 75 albume, 15 fiind aducătoare de premii Grammy.
Critica muzicală îl numeşte pe Yo-Yo Ma ca având un stil... omnivor :), asta tocmai datorită faptului că are un repertoriu mult prea eclectic pentru un interpret de muzică clasică; trece cu uşurinţă şi măestrie de la baroc la bluegrass, de la muzica tradiţională chinezească la tango-urile argentiniene ale lui Astor Piazzolla; a trecut (cu bine) prin colaborări eclectice şi neobişnuite cu Bobby Mc Ferrin, dar şi prin muzica modernă a minimalistului Philip Glass.

Gata... vorbă lungă, sărăcia...
Să lăsăm muzica să vorbească, dar nu înainte de a vă spune că acesta este doar începutul unui serial dedicat violoncelistului; prea frumos şi variat este repertoriul său pentru a nu-i scoate la lumină toate faţetele...
Muzica, maestro!



02 octombrie 2008

Des Försters Töchterlein (Lore Lore Lore) - Fetiţa pădurarului

Să rămânem în spaţiul german, cazon, de data asta...
Iubitorii de marşuri îşi vor delecta auzul cu această piesă care face parte din repertoriul armatei germane.






Ataşez aici, prin bunăvoinţa Pădurencei, versurile marşului:

Des Försters Töchterlein
(Lore Lore Lore)

- Fetiţa pădurarului -


Im Wald, in grünen Walde,
Da steht ein Försterhaus,
Im Wald, in grünen Walde,
Da steht ein Försterhaus.

Da schauet jeden Morgen,
So frisch und frei von Sorgen,
Des Förster Töchterlein heraus,
Des Förster Töchterlein heraus,

Ta-ra-la-la, ta-ra-la-la,
Des Förster Töchterlein ganz
frisch heraus,
Ta-ra-la-la, ta-ra-la-la,
Des Förster Töchterlein heraus,

Lore, Lore, Lore, Lore,
Schön sind die Mädchen
Von siebzehn, achtzehn Jahr.
Lore, Lore, Lore, Lore,
Schöne Mädchen gibt es überall;
Und kommt der Frühling in das Tal,
Grüß mir die Lore noch einmal,

ade, ade, ade.
Und kommt der Frühling in das Tal,
Grüß mir die Lore noch einmal,
ade, ade, ade

Der Förster und die Tochter,
Die schossen beide gut.
Der Förster und die Tochter,
Die schossen beide gut.

Der Förster schoß das Hirschlein,
Die Tochter traf das Bürschlein
Tief in das junge Herz hinein.

Tief in das junge Herz hinein.
Ta-ra-la-la, ta-ra-la-la,
Tief in das junge, junge Herz hinein,
Ta-ra-la-la, ta-ra-la-la,
Tief in das junge Herz hinein.

Lore, Lore, Lore, Lore,
Schön sind die Mädchen
Von siebzehn, achtzehn Jahr.
Lore, Lore, Lore, Lore,
Schöne Mädchen gibt es überall;
Und kommt der Frühling in das Tal,
Grüß mir die Lore noch einmal,

ade, ade, ade.
Und kommt der Frühling in das Tal,
Grüß mir die Lore noch einmal,
ade, ade, ade.

Şi dacă tot e Octombrie, să fie Oktoberfest!

Am plecat, măcar pe calea muzicii, la neamurile din Bavaria... Trag o fugă de la Starnberg la Munchen, să iau un metru de bere :)
Da', de fapt... hai toată lumea, daţi drumu' la muzică şi să ne închipuim că şi berea de la noi e la fel de bună ca cea de la Oktoberfest :))

Musik, bitte!


Later edit...

Este vorba de acest articol, cu menţiunea că, de data asta, compilaţia audio cuprinde şi piesele (reinterpretările Canonului) găsite ulterior postării iniţiale.
(compilaţia video pe aceeaşi temă barocă se găseşte aici)


Muzica bună şi vremea rea

Trecerea bruscă de la capriciile văratice ale vremii la cele tomnatice, ploioase, reci, umede şi depresive m-au cam luat pe nepregătite (cel puţin pe mine); şi dacă o haină, două-n plus sau o cană de ceva fierbinte fac minuni la fizic, la partea mai nepământeană cel mai potrivit remediu (zic eu) e o porţie sănătoasă de muzică bună (nu săriţi, mai sunt şi altele, ştiu...: o carte interesantă sau alte preocupări sufletisto-intelectuale); bună e muzica aceea care ne face să ne simţim "altcumva", să transcedem de la meteodependenţa noastră acută şi tomnatică la niveluri superioare stării fizice de moment.
De când buchisesc scrisul cu lumină, nu am putut nici o clipă să mă despart de muzică; ea completează şi întregeşte cercul împreună cu fotografia; şi nu trebuie să fie tot timpul ca o identificare absolută cu imaginea; poate fi şi un fel de Yin şi Yang, o coincidentia oppositorum.
Aşadar, în ultima vreme, peregrinările mele muzicale on-line au inclus o varietate de genuri; aşa sunt eu... trec foarte natural de la Nightwish la Yanni sau Karunesh, de la Massive Attack la Bregovic sau Armik, de la Tracy Chapman şi Sophie Zelmani la Bach, Handel sau Pachelbel.
Totul ţine de starea de spirit în care eşti, în care vrei să intri sau din care vrei să ieşi...
Mi s-a întâmplat să fiu întrebat (atunci când ascultam muzică mai relaxantă) "da' de ce ascult muzică aşa tristă? :)) Sau când m-am întors din cine ştie ce tură fotografică... "da' poze cu oameni nu ai făcut? :))
Aşa că nu mă întrebaţi de ce un următor capitol al buchiselilor mele (nefotografice) va fi dedicat în întregime celei mai cunoscute lucrări muzicale a compozitorului baroc german, Johann Pachelbel.
... to be continued...

Melo-ghicitoare

Se dă următoarea melodie: (acum e difuzată şi la o reclamă...)






Să se afle numele vocii feminine :D şi/sau numele trupei care cântă melodia.


later edit:
Marius a ghicit :)
la fel şi un anonim

01 octombrie 2008

Mi-am scos în lume(a) (bună) urechea muzicală

Preocupările muzicale din ultima perioadă şi pasiunea melomană m-au determinat să buchisesc o filială muzicală a blogului-mamă/tată, cel fotografic. Aşadar, declar înfiinţată filiala de sunete şi muzici de pe lângă sediul central al buchiselilor fotografice :)
Ca să se ştie că în spatele ochiului fotografic există şi două urechi muzicale!
Nu înseamnă că pe celălalt blog nu o să mai clipocească nici o muzică, dar o să încerc pe cât posibil să mă trag de urechea muzicală aici, unde vă voi putea împărtăşi mai bine preferinţele mele me(ga)lomane...
Sper să nu mi se pleoştească urechea muzicală şi să vă pot încânta, prieteni, aşa cum am făcut-o (sper) şi cu fotografiile...