22 decembrie 2009

"Leana" aka Lenka Křipač


Lenka Křipač, născută în 1978, (tată cehoslovac şi mamă australiancă), actriţa - fostă clăpară şi vocalistă în trupa australiană "Decoder Ring", în 2008 şi-a început cariera solo, cu albumul ce-i poartă numele, Lenka.
Precis i-aţi auzit muzica prin anumite reclame (Old Navy) sau chiar prin seriale TV (Gray's Anatomy).







... şi dacă tot vine Crăciunul...




17 decembrie 2009

Talkin' Bout a Revolution...


...că tot e decembrie...

14 decembrie 2009

Little cover :D

Ce dacă nu ştie versurile? :))
Sper să vă placă japonezul ăsta micuţ şi coverul său (interpretat la ukulele şi voce) după melodia lui Jason Mraz, I'm Yours.





11 decembrie 2009

David Garrett - un alt copil-minune al viorii


Violonistul David Garrett (pe numele său adevărat David Bongartz) s-a născut în data de 4 septembrie 1981 la Aachen, în Germania, mama lui fiind americancă, iar tatăl german.
La vârsta de 4 ani, tatăl său a cumpărat o vioară pentru fratele său mai mare; mai tânărul David a fost atras imediat de acest instrument şi a învăţat să cânte la el (la fel mi s-a întâmplat şi mie, cu vioara de Reghin a fratelui mai mare :D). Un an mai târziu, a participat la un concurs şi a câştigat primul lui premiu. La vârsta de 7 ani, cânta în public cel puţin o dată pe săptămână.
A studiat vioara la Conservatorul din Lübeck. La vârsta de 12 ani a început să studieze şi să colaboreze cu distinsa violonistă poloneză Ida Haendel (care a studiat şi cu George Enescu la Paris), adesea călătorind la Londra sau în alte ţări europene pentru a se întâlni cu aceasta.
La 13 ani, a înregistrat 2 CD uri, a apărut la televiziunea germană şi olandeză şi a dat un concert la Vila Hammerschmidt, reşedinţa preşedintelui Republicii Federale Germane, la invitaţia personală a Dr. von Weizsäcker, oferindu-i-se să cânte la faimosul Stradivarius "San Lorenzo".
La 14 ani, fiind cel mai tânăr solist din toate timpurile, Garrett a semnat un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon Gesellschaft.
La 17 ani, a cântat cu Orchestra Filarmonicii din München, sub bagheta lui Zubin Mehta, la Dehli şi Mumbai, cu ocazia aniversării a 50 ani de la dobândirea independenţei Indiei.
Doi ani mai târziu, Garrett a cântat cu Rundfunk-Sinfonieorchester din Berlin, sub bagheta lui Rafael Frühbeck de Burgos, fiind aclamat de critici. Acest fapt a dus la invitaţia de a cânta la Expo 2000, la Hanovra.
Studiile şi le continuă la Royal College of Music din Londra, iar în 2004 absolveşte cursurile Juilliard School din New York. În timpul cât a fost acolo unul din cei mai buni elevi, şi printre primii care au studiat cu Itzach Perlman, Garrett îşi mai suplimentează veniturile, angajându-se ca model (iată şi probele foto :D )... chiar a fost numit la un moment dat David Beckham al scenei clasice :)



Că are legătură cu modelingul sau nu, cu faptul că a călcat vreodată strâmb pe catwalk sau nu, cert este că în decembrie 2007 Garrett a căzut în timpul unei reprezentaţii violonistice şi şi-a făcut ţăndări vioara Guadagnini pe care o cumpărase cu 4 ani înainte, cu 1 milion de dolari.

Ceea ce vă propun azi spre ascultare este albumul Encore (lansat în 2008 la DECCA) , având ca scop să trezească în rândul tinerilor gustul şi interesul pentru muzica clasică.



Smooth criminal




Who wants to live forever




Clair du lune




He' s a pirate




Summertime




Brahms - Hungarian Dance no. 5




Chelsea girl




Summer




O mio bambino caro




Air




Thunderstruck




New day




Ain't no sunshine




Rock prelude




Winter lullaby




Zorba's dance






03 decembrie 2009

A cânta pentru schimbare sau pentru... mărunţiş

Da... Poate pentru unii schimbarea e considerată un mărunţiş, dar Play for Change reprezintă cu mult mai mult... un proiect îndrăzneţ şi extrem de interesant care a început în urmă cu câţiva ani pe străzile din Santa Monica, cu înregistrarea unui interpret ambulant - Roger Ridley - care a fost rugat să interpreteze melodia Stand by me. Apoi au continuat călătoriile prin întreaga lume, înregistrând cu muzicieni care nu s-au văzut faţă în faţă deloc, dar pe care muzica i-a adunat laolaltă, la fel şi convingerea că numai împreună se poate crea o lume mai bună.
Cel care a iniţiat Play for Change - Mark Johnson - povesteşte în clipul următor câte ceva despre proiect:



O multiculturalitate şi o multietnicitate în adevăratul sens al cuvântului... toate coagulate în jurul ideii de pace, cu ajutorul unui liant universal valabil, muzica...
Şi chiar sună extraordinar de fain... ia aplecaţi urechea muzicală la ce urmează... :) (click pe fullscreen)

Stand by me
(Roger Ridley - in memoriam)



One love



Don't worry



Chanda mama



Change is gonna come
(pentru prima dată pe o scenă)



Aici puteţi viziona şi restul episoadelor, iar aici îi puteţi descoperi pe muzicienii care fac parte din acest proiect muzical, cultural şi umanitar.