25 noiembrie 2010

Stări de spirit şi (in)dispoziţii... stereo...


Mi-am (a)plecat azi urechea muzicală clăpăugă din dotare peste un sait cu muzici, care a picat numai la fix... Stereomood
După cum se zice şi la intrare... behind every song there's always an emotion. we don't know why but maybe that's why we love music... listen to the music that best suits my mood or my activity...
Aşa că, fie relax, chillout, optimistic, good karma, just woke up, lost in thought, working, make love sau feel like crying, aici găsiţi muzică pentru toate stările de spirit sau (in)dispoziţiile de moment...
Audiţie plăcută :)

26 octombrie 2010

Via Crucis...




În ciuda vremii (şi a vremurilor) mizerabile, azi am avut parte de un festin muzical aparte. Urechea-mi clăpăugă şi muzicală a fost delectată la superlativ de vocea sopranistului Philippe Jaroussky şi de interpretarea ansamblului L'Arpeggiata, condus de Christina Pluhar, totul făcând parte din cel mai recent album al lor - Via Crucis.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre Jaroussky, le pun la dispoziţie interviul pe care l-am găsit la rându-mi printre paginile blogului Iuliei Şuşnea.

Jaroussky a acordat in 2009 un interviu ziarului german Die Süddeutsche- Zeitung, pe care il traduc mai jos.

SZ: Este Paris cel mai frumos oras din lume?

Jaroussky: Da. Paris este splendid. Calatoresc foarte mult si sunt mereu incantat de alte orase, dar cand iei un taxi seara si mergi pe malul Senei – acest sentiment este incomparabil. Iubesc orasul si atmosfera lui. Oamenii insa nu prea ma incanta. Sunt duri si exigenti, ca in toate marile orase. Parizianul nu este un om dragut. In Berlin insa oamenii sunt prietenosi.

SZ: Si Berlin este un oras mare.

Jaroussky: Desigur. Insa oamenii reusesc sa fie deschisi si relaxati. In plus in Berlin se indrazneste mai mult. In arta moderna, design. Dar in Germania lucrurile merg altfel decat in Franta, ceea ce ma uimeste mereu. In Franta sunt concerte in Paris, poate si in Lyon sau Marseille. In Germania sunt turnee in foarte multe orase mici, care au o viata culturala proprie. Recent am vazut lista de concerte a lui Cecilia Bartoli: 20 de concerte in diferite orase germane. Este impresionant.

SZ: Si cate concerte are Cecilia in Franta?

Jaroussky: Doua concerte, in Paris desigur.

SZ: Ca multe alte soliste mari, Cecilia Bartoli provine dintr-o familie muzicala, parintii ei fiind cantareti de opere. Cum este in cazul dvs?

Jaroussky: Eu provin din suburbie, cu trenul faceam 20 de minute pana la Paris. Parintii mei nu sunt muzicieni si am inceput sa cant la vioara abia la 11 ani. Pentru o cariera, era deja prea tarziu. Dar am stiut inca din adolescenta ca mai tarziu vroiam sa fac ceva cu muzica.

SZ: Ati visat sa fiti muzician?

Jaroussky: As spune mai degraba, ca mi-am popus acest lucru. Insa imi era clar, ca va trebui sa fac ceva in domeniul teoriei, pentru ca era prea tarziu pentru un instrument. Am luat apoi lectii de pian ca sa ma dezvolt pe plan muzical.

SZ: Dar ati fi putut canta in orchestra?

Jaroussky: Probabil. Eu insa ma gandeam la compozitie sau sa devin profesor de muzica chiar. Insa nu m-am gandit niciodata la cantat. Nu ma asteptam sa devin solist.

SZ: Vroiati asadar sa traiti din muzica, fara sa banuiti talentul dvs. Considerati aceasta menirea dvs?

Jaroussky: Poate. Cand la 17 ani mi-am dat bacalaureatul, am exclus insa orice alta posibilitate si am inceput sa ma dedic in exclusivitate muzicii. Am studiat armonie si compozitie. Parintii mei s-au comportat minunat.Mi-au spus: “Poti sa incerci 2 sau 3 ani sa-ti castigi banii din muzica. Noi te sprijinim.”

SZ: Si nu ati banuit nimic de vocea dvs?

Jaroussky: Nimic.

SZ: Nu ati fost la scoala in cor?

Jaroussky: Nu. Dar am cantat mult cand eram copil. Asta mi-a povestit mama mai tarziu.

SZ: Cum v-ati descoperit vocea?

Jaroussky: La 18 ani inca imi mai cautam drumul in muzica. Intro seara am fost la un concert al lui Fabrice de Falco, un contratenor francez. Canta marile arii din Händel; canta arii care au fost scrise pentru cunoscutul Farinelli; concertul a avut loc intro biserica - am fost ca si hipnotizat de atmosfera, de muzica, de voce. In acel moment mi-am spus: asta poti face si tu. A fost ca o revelatie. Inainte de asta nu stiam ca exista asa ceva. Dar cand l-am auzit, mi-am dat seama ca si eu pot canta asa de sus. Pentru ca atunci cand cantam acasa pentru mine, erau intotdeauna tonuri inalte. Am cantat de exemplu de amuzament, atunci cand ascultam un disc cu Maria Callas.

SZ: Atunci v-ati propus sa deveniti contratenor?

Jaroussky: Atunci a fost o idee realistica in sfarsit. La 18 ani esti pentru cantat inca tanar. Deodata au disparut complexele pe care le aveam, pentru ca auzeam mereu ca sunt prea batran. Pentru cantat, baietii mai ales trebuie mai intai sa astepte schimbarea de voce. Fetele pot sa inceapa si mai devreme, pe la 15, 16 ani.

SZ: Ati avut asadar o idee geniala.

Jaroussky: Pregatirea mea muzicala m-a ajutat chiar, am avut un avantaj.

SZ: Ati putut canta atat de sus pe cat cantati acum si dupa schimbarea vocii? Sau a fost nevoie de multa munca?

Jaroussky: Vocea mea s-a schimbat desigur. Si a fost multa munca. Multi oameni ar avea posibilitatea sa devina cantareti. Trebuie numai sa isi doreasca.

SZ: Vreti sa spuneti ca e mai usor sa devii un cantaret bun decat un bun violonist?

Jaroussky: Cred ca da. Trebuie numai sa indraznesti.

SZ: Lipseste indrazneala, pentru ca un cantaret este mult mai expus si nu se poate ascunde in spatele viorii?

Jaroussky: Pe de o parte. La asta se adauga faptul ca la multa lume nu ii place felul acesta de cantat. Multi cred ca o voce de soprana nu se potriveste unui barbat. Chiar daca contratenorii sunt intre timp ceva mai populari, exista o retinere. Pentru mine este o voce ca toate celelalte. De aceea nu imi place cand se vorbeste despre voce de inger sau o voce nepamanteasca. Vocea unui contratenor este o voce care se poate studia/forma ca orice alta voce.

SZ: O soprana nu canta nici ea asa cum vorbeste.

Jaroussky: Exact. Foloseste aceleasi mecanisme.

SZ: Puteti sa explicati putin aceste mecanisme?

Jaroussky: Vocea mea este o voce pornita din cap, vibreaza in gura, in nas. In epoca romantica, vocile au fost impartite dupa sex: cele joase masculine si cele inalte feminine. Insa este mult mai complex decat atat. Sunt femei cu voci joase si barbati cu voci inalte. In timpul baroc acest joc a fost foarte iubit.

SZ: In perioada baroc femeile nu aveau voie pe scena si de aceea barbatii trebuiau sa interpreteze roluri feminine?

Jaroussky: Asa era numai in Roma, in celelalte orase italiene femeile aveau voie sa cante. Ideea de castrato (eunuc) isi are originea de la Vatican. In capela sixtina era nevoie de copii care stiau sa cante bine. Si pentru ca studiul cerea mult timp, intervenea intre timp schimbarea de voce.

SZ: Si de aceea au fost castrati?

Jaroussky: Exact. Atunci s-a descoperit ca, atunci cand tinerii erau castrati, li se dezvolta o voce deosebita. Puteau sa canta ca nimeni altii. Paradoxul era ca nu aveau vocile feminine ale baietilor, ci aveau voci puternice, voluminoase si totusi inalte. Probabil aveau voci mai inalte ca ale contratenorilor.

SZ: Ce roluri aveau castratii?

Jaroussky: Tot felul. Erau figuri enigmatice, ambivalente si cantau impreuna cu mari cantareti italieni ca La Bordoni sau La Cuzzoni. Exista o opera la care de exemplu Farinelli canta rolul Cleopatrei iar Victoria Tesi canta Iulius Cesar. Era jocul asta cu inversarea rolurilor.

SZ: Ideea castrarii a fost insa o realitate cruda.

Jaroussky: Absolut. Cred ca vocile castratilor purtau in ele tragedia existentei lor, ceea ce le facea mai frumoase. Multi dintre ei mureau foarte repede dupa ce nu mai cantau la opera. Pe scena erau niste zei, dar nu aveau viata personala. Nu aveau voie sa se casatoreasca. Imaginati-va, nu erau accepati ca barbati de catre societate. Erau niste dive singuratice. Erau sclavii propriei lor voci, prinsi in arta lor.

SZ: Suna ingrozitor.

Jaroussky: Da, destinul lor este foarte miscator. Sunt figuri tragice care in acelasi timp stapanesc o arta. Suferinta si frumusetea. Si imaginati-va: Se estimeaza ca doar un procent dintre castrati a facut cariera. Multi si-au pierdut vocea chiar daca au fost castrati. Si totusi a fost o sansa pentru familiile sarace. Farinelli a fost o exceptie, el venea dintr-o familie bogata. Eu insa m-am interesat mai mult pentru Giovanni Carestini. A cantat foarte mult, era foarte pretentios si patetic, avea o voce extraordinara. Ca o trompeta.

SZ: De unde stiti? Nu exista inregistrari ale sale.

Jaroussky: Exista o inregistrare a lui Alessandro Moreschi din 1906, unul din ultimii castrati. Si el nu e un cantaret foarte bun, nu are o voce deosebita, si totusi vocea lui e la fel de puternica ca cea a lui Pavarotti; si in acelasi timp este inalta si delicata. O voce care te face sa lacrimezi. Cand citesti o partitura pe care Händel a scris-o pentru Carestini, se poate vedea ca el a fost cu multe clase peste Moreschi.

SZ: Asta se poate citi pe o partitura?

Jaroussky: Desigur, pentru ca notele au fost scrise pentru el, numai pentru vocea lui. Händel a scris pentru fiecare castrat o compozitie proprie. Cand citesti notele, se poate vedea tonul, culoarea sunetului si chiar frumusetea vocii.

SZ: Poate un contratenor sa cante la fel ca un castrat?

Jaroussky: Nu poti decat sa te apropii de vocea lor. Cand citesti o partitura, iti poti imagina cu care dintre castrati te poti compara.

SZ: Si in cazul dvs acesta este Carestini?

Jaroussky: El a fost un mezzosopran, ceea ce se potriveste bine cu vocea mea. Insa trebuie sa iti fie clar, ca trebuie sa canti aproape numai cantece, care nu au fost scrise pentru un contratenor.

SZ: Asadar nu puteti sa va masurati cu nimeni. Esta aceasta o usurare sau dimpotriva?

Jaroussky: Sunt multi contra-tenori astazi, cu care ma pot compara, de pilda Andreas Scholl. Sau cu Mezzosopranistele: Cecilia Bartoli, Joyce DiDonato.

SZ: Criticii afirma insa ca vocea dvs este incomparabila. Si ca atunci cand cantati, suna ca si cum nu ati depune nici un efort.

Jaroussky: Eu am de fapt o voce redusa, chiar daca pot sa ating tonuri inalte. Profesoara mea mi-a spus mereu: “Vrei sa canti cu putere, ai grija, ca tu nu esti asa. Toti care nu au o voce intinsa, ar vrea sa aiba imediat o voce intinsa”. Trebuie sa ai multa rabdare, vocea nu trebuie fortata. Nu iti poti schimba vocea, ci doar extinde. Il cunoasteti pe David Daniels, cunoscutul contra-tenor american?

SZ: Din pacate nu.

Jaroussky: A lucrat multi ani la vocea sa de tenor. Intr-o zi, avand dificultati cu o piesa, ii spuse profesoarei lui: “Nu inteleg, cu cealalta voce este mult mai usor.” Profesoara il intreba: “Care alta voce?”. Atunci s-a constatat ca el avea de la natura o voce de contra-tenor.

SZ: Ati vrea sa aveti o alta voce decat cea cu care cantati acum?

Jaroussky: O perioada am vrut sa merg in directia contralto, dar am remarcat ca vocea mea nu e potrivita. Am o voce inalta si de aceea pe noul meu disc cu arii de Johann Christian Bach cant mai sus decat in inregistrarile mai vechi.

SZ: Reflecta vocea dvs aspecte ale fiintei dvs?

Jaroussky: Poate. Imi place sa fiu contra-tenor pentru ca in felul acesta pot ramane intrun fel copil. Nu trebuie sa devin matur. Unii oameni afirma ca iti alegi o astfel de voce ca sa nu trebuiasca sa te decizi intr-o directie sexuala. Dar pentru mine este pastrarea copilariei mai importanta: inocenta, puritatea.

SZ: Si ce ii place unui bariton?

Jaroussky: Catastrofa morbida (rade).

SZ: Trebuie sa va antrenati vocea in fiecare zi?

Jaroussky: Nu. Este chiar bine uneori, sa nu cant deloc. Cand am din doua in doua zile un concert, ca acum in turneu, cant putin inaintea concertului, ca sa imi incalzesc vocea.

SZ: De obicei cantati Händel, Bach si mai ales Vivaldi. Apoi ati inregistrat un disc cu melodii frantuzesti din Belle Epoque: Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Reynaldo Hahn. In Germania, “Mélodies françaises” a fost foarte apreciata, insa in Franta ati fost criticat. De ce?

Jaroussky: Francezii cred ca eu trebuie sa cant doar ceea ce este pentru mine scris. Deci numai ce a fost scris pentru contra-tenori sau castrati. Insa ceea ce s-a scris pentru castrati, nu a fost gandit pentru mine. Cel mai mult mi-ar placea sa gasesc un mod cu totul nou de cantat.

SZ: Cum ar suna asta?

Jaroussky: Mi-ar placea sa vorbesc cantecele ca Fritz Wunderlich. Sa nu fac nici o melodrama din asta, nu operele foarte mari, ci ceva natural, neafectat. As vrea sa sparg sistemul, asa incat intr-o buna zi nimeni sa nu mai vorbeasca despre artificial, atunci cand un barbat canta cu vocea capului. (sursa)







19 septembrie 2010

Revăzând şi reascultând... Amadeus


Mă gândeam că, dacă tot m-am delectat cu Amadeus, să vi-l recomand şi vouă... chiar şi numai să-l ascultaţi :D



Mozart... Wolfgang... Amadeus.... Mozart.

18 septembrie 2010

08 septembrie 2010

Sting şi lăuta renascentistă...

Şi, ca să vedeţi şi să auziţi cum se leagă fotografia, călătoriile şi muzica, iată că am ales de data asta să plec urechea muzicală la... Sting şi al său extrem de interesant proiect muzical şi cultural, concretizat prin albumul Songs from the labyrinth.
Cine a mai tras cu ochiul şi la buchiselile mele foto din ultima vreme, a putut vedea că sunt într-o pasă mai... istorică; am vizitat şi fotografiat locuri încărcate de istorie, cetăţi şi ruine... şi toate astea mă fac să fredonez melodii cu iz istoric...
Iar albumul acesta al lui Sting a picat numai la fix; cu ceva vreme în urmă, am împrumutat de la bibliotecă DVD-ul cu albumul, l-am savurat auditiv şi vizual, dar parcă tot aş mai vrea să-l reascult şi să-l revăd...
Iar Sting, din albumul acesta, îşi dezvăluie o faţetă artistică foarte interesantă şi chiar neobişnuită (pentru unii).
Hai să-l ascultăm!

29 iulie 2010

Regina Spektor - Summer in the city



... sau pentru cine preferă varianta înregistrată...







21 martie 2010

Passione - Soft Touch




Întâiul album al trupei Passione, Soft Touch, a fost lansat ieri într-un club din capitală. Despre lansare a amintit şi colegul Papuaş şi orădeanca Alexandra Ivan. Mai multe informatii, puteţi citi şi aici, de exemplu.
Poate vă întrebaţi ce ne-a venit şi cu semnalarea lansării acestea... e simplu; amicul Mike, compozitorul, ne-a plătit regeşte să scriem două vorbe despre cestie... :))
Şi ce era mai important... albumul... aştept să îl primesc, pentru a-mi apleca urechea muzicală bleagă la sonorităţile sale şi a vă spune şi vouă despre ce e vorba...




20 martie 2010

Ryan Farish - relax &vitalize...

De ceva vreme încoace ascult numai Ryan Farish... un stil ambiental electronic foarte interesant; relaxant, dar vitalizant în acelaşi timp... nişte sonorităţi şi ritmuri care se cer savurate pe-ndelete...

Sper să vă placă şi vouă... Ascultare şi relaxare plăcută!










23 februarie 2010

Sighişoara Blues Festival 2010





Aşa cum ne-a obişnuit de un cincinal încoace, Schäßburg-ul natal se încăpăţânează să desfete iubitorii de blues cu un festival dedicat genului, Sighişoara Blues Festival, care anul acesta a ajuns la a şasea ediţie.
Această ediţie se va desfăşura între 25 şi 27 februarie, prezentat fiind de Berti Barbera.
Programul festivalului îi aduce pe scenă, în data de 25.02 pe Raul Kusak şi Homemade Jams, în 26.02 pe Eden Brent şi Sue Foley, iar în ultima zi pe Doug MacLeod şi Eric Sardinas.
Partea cea mai faină e că jam session-urile vor avea loc în crama Hotelului Sighişoara.
Şi vorba lui Dorin toboşarul, un blues bun nu strică niciodată dinţii!
Am zis! Adjudecat!

15 februarie 2010

Helios - minimalismul relaxant...

În spatele acestei titulaturi solare - Helios - cât şi în spatele Goldmund se află Keith Kenniff, un artist bostonez care abordează într-o manieră foarte interesantă muzica ambientală, electronică indie.
O muzică chill numa' bună de relaxat, de visat (cu ochii deschişi sau nu) sau de citit o carte bună...


(sursa)


... de pe albumul Unomia (2004)

Velius


Light house


Buldir



... de pe albumul Eingya (2006)

Bless this morning year


Halving the compass


Coast off


Paper tiger


Emancipation



... de pe albumul Ayres (2007)

A rising wind


Woods and gives away


Soft collared neck


The obeisant vine


In Heaven



... de pe albumul Caesura

Hope valley hill


A mountain of ice


Hollie


Întreaga discografie Helios o găsiţi aici... (asta în cazul în care nu aţi adormit până acum...)
Sper că v-a plăcut :)

12 februarie 2010

Help me chill...

... şi dacă vă vine aşa, să vă relaxaţi, cu o muzică faină în fundal, vă recomand Chill.
Tot ce aveţi nevoie e un cod poştal de Londra sau de UK (găsiţi voi pe net) care vă este cerut pe sait...
Ingioi!

09 februarie 2010

Alice Sara Ott - nemţoaica pianistă din Ţara Soarelui Răsare




Născută la München în anul 1988, Alice Sara Ott a luat primele lecţii de pian la vârsta de 4 ani, iar după numai 3 ani a primit primul său premiu într-un important concurs, Jugend Musiziert. Acest premiu a fost urmat şi de altele, precum Steinway, Grotrian Steinweg, Bach Coethen sau 4th Epta International Competition.
La vârsta de 13 ani era deja foarte prezentă în lumea muzicală a competiţiilor internaţionale, câştigând titlul de cel mai promiţător artist, în Hamamatsu, Japonia.
Doi ani mai târziu, a atras din nou atenţia asupra sa, câştigând premiul întâi în cadrul "Silvio Bengalli" International Piano Competition, ca cel mai tânăr interpret concurent, calificându-se cu cel mai mare număr de puncte acordate vreodată în istoria concursului.
De atunci, pianista germano-japoneză şi studenta la Karl-Heinz Kaemmerling din cadrul Salzburg Mozarteum a concertat în numeroase locuri din Europa şi Japonia, precum şi la o serie de festivaluri şi concursuri, ca de exemplu Bad Kissingen Summer Festival sau Leipzig Bach Festival, precum şi multe-multe altele.
Din mai 2008, Alice Sara Ott a devenit artista exclusivă a Deutsche Grammophon.
Din discografia sa interpretativă trebuie amintite Franz Liszt, 12 Études d’ exécution transcendante şi Chopin: complete waltzes.












reportajul despre Alice Sara Ott, începând cu min. 13.21











04 februarie 2010

Madonnu gotic şi metalic...

Îmi aduc aminte că în 1998, când a apărut albumul Madonnei - Ray of Light - am fost foarte impresionat de turnura pe care a luat-o stilul muzical al acesteia şi de suflul nou adus în acest album... Îmi cumpărasem albumul pe casetă audio din Cluj şi îl ascultam până la epuizarea bateriilor (nu, atunci nu era Duracell sau din astea reîncărcabile de 2700 mAh...) la walkman, pe pârtia din Stâna de Vale...



Toate bune şi faine... La aşa un succes, nu se putea să nu apară şi cover-urile...
Azi m-am oprit la... Nevergreen...



liber la dat din pleată :))


03 februarie 2010

InnerLife Project - reflecţia interioară a urbanului...


InnerLife Project... i-am descoperit interpretând (alături de Linda Ganzini) coloana sonoră a unui clip (produs de TimeLapse HD) ce-mi place foarte mult...
Vancouver City



Componenţa InnerLife Project este următoarea: Serge Chubinsky-Orlov (fondator, compozitor şi producător), Igor Maximenko (co-producător şi inginer de sunet) şi Linda Ganzini (vocalistă şi directoare artistică).
Despre muzica lor ce să vă zic...? Foarte fain a spus aici Jonathan Newkirk... puneţi-vă căştile, relaxaţi-vă şi lăsaţi baltă totul. Este o plimbare printre nori, alături de o linie melodică de pian întrepătrunsă de sunet de chitară şi cu un ritm fantastic de house (aş spune mai degrabă trance...). Vocea Lindei Ganzini te duce acolo, te aşează ca-ntr-un leagăn şi te lasă printre nori, într-o transcendenţă lipsită de efort. Este o călătorie, aşa că fiţi pregătiţi să zburaţi.



stand alone player
Quantcast

26 ianuarie 2010

Arhiva "RECORD-RAMA"

E trist... se duc de râpă lucruri de o incomensurabilă valoare... şi nu numai la noi...
Este vorba despre cea mai mare colecţie de discuri vinil din lume, cea a lui Paul Mawhinney, din Pittsburg, care numără 1 milion de albume şi 1,5 milioane de single-uri.
Din păcate, lumea asta e prea plină de urechi mult prea (ab)surde, neinteresate de a păstra pentru generaţiile viitoare aşa o comoară...

21 ianuarie 2010

"Rabbids go home" is back :D

V-am mai povestit eu aici despre rabbids... s-au întors.
De data asta au făcut un ficiăring cu Vagabontu - fanfara ţigănească din Moldova.

Sanie cu Zurgălăi, cu puţină Forza de la DJ Forzando



şi un making-of...







17 ianuarie 2010

Nothing else matters... în fel şi chip

Vă prezentam mai demult alte câteva variante ale melodiei celor de la Metallica...
Acum vă propun varianta interpretată la... ţambal :D
Ingioi! :)
şi da, ştiu şi de varianta interpretată tot la ţambal (electric) de Radu Şeu, am găsit pe Iutub filmuleţul, dar zgomotul de fond prea mare împiedică audiţia...


15 ianuarie 2010

Întregirea marii orchestre de dincolo de nori continuă...

Se pare că în ultima vreme avem parte doar de ştiri triste...
După cum fain spune şi Josef Kappl, ... a plecat din nou unul din randurile noastre ca sä intregeascä marea orchesträ de dincolo de nori. Odihneste-te in pace Kamo! Dar sä stii cä te-ai cam gräbit cu plecarea. Puteai sä mai stai o leacä printre noi!
Este vorba de moartea unuia dintre fondatorii trupei Phoenix şi al trupei Bega Blues Band, chitaristul Béla Kamocsa, orădean prin naştere, dar timişorean până la capăt...



Rock-uiescat in pace, Kamo!

Oare când...?

... vom vedea şi auzi pe la noi aşa un artist şi aşa un public...
Inegalabilul Bobby Mc Ferrin... în cadrul festivalului-eveniment 24 hours Bach.



aceeaşi piesă, interpretată într-un alt cadru, mai... scorţos, mai neconvenţional, aşa cum perfect ar putea fi caracterizat într-un cuvânt acest homo universalis de tip renascentist al muzicii; umorul inimitabil, buna dispoziţie şi plăcerea aceea inexplicabilă de a cânta a lui Bobby Mc Ferrin sparg orice bariere...



tot în cadrul aceluiaşi festival, alţi favoriţi ai mei, Cântăreţii regelui...



14 ianuarie 2010

Jaz(z)iza - The Princess

Aziza Mustafa Zadeh - (aşa cum ne spune şi wiki cea de toate zilele) o artistă deosebită, de origine azeră, pianistă, interpretă şi compozitoare de jazz, fiică a nu mai puţin talentaţilor Vagif şi Eliza.









... şi două duete cu un alt extraordinar, Bobby Mc Ferrin...






(partitura o găsiţi aici)


(partitura, aici)


(partitura, aici)


11 ianuarie 2010

Ginette Neveu - cu vioara Stradivarius alături, chiar şi spre "lumea de dincolo"...

O stea căzătoare pe cerul muzical, în constelaţia viorii... Un destin şi o virtuozitate mult prea devreme întrerupte... după doar 3 decenii de strălucire...
Continuând galeria copiilor violonişti prodigioşi, Ginette Neveu a studiat - printre alţii - şi cu George Enescu. O identificare totală cu muzica şi cu vioara... (se spune că, în urma accidentului aviatic care i-a şi fost fatal, trupul său a fost descoperit ţinând la piept vioara Stradivarius...)


08 ianuarie 2010

R.I.P. Lhasa

Un later edit trist pentru o voce de excepţie...

07 ianuarie 2010

Record mondial la... vioară-viteză



Booon... după vizionarea filmuleţului, trebuie făcută o precizare: Stradivarius-ul de care se aminteşte este doar unul de împrumut pentru perioada cât vioara sa Guadagnini de 1 milion de $ era la reparat, ca urmare a căzăturii sale în timpul unui concert...

Vă mai propun să ascultăm aceeaşi piesă interpretată de Yehudi Menuhin,



de Jascha Heifetz



sau de Itzhak Perlman



05 ianuarie 2010

Nikos Hatzopoulos - o vioară din arhipelagul Cycladelor



Puţină relaxare cu vioara unuia din reprezentanţii de seamă ai muzicii tradiţionale greceşti din Cyclade...

(de aici am furat... ştiu că Luminiţa nu se supără :D)




Nicos: Zephyros (full album)




04 ianuarie 2010

Concertul de Anul Nou - Viena 2010

Ca şi anul trecut, nu am putut începe fără această desfătare muzicală, din care vă propun câteva fragmente...