03 martie 2009

Lhasa - multiculturalism muzical

... de fapt Lhasa de Sela, căci acesta este numele său complet... s-a născut în 1972 în micul sat Big Indian (New York); tatăl său este Alejandro Sela, scriitor mexican şi profesor de spaniolă şi literatură şi mama sa, Alexandra Karam, actriţă americană.
În primii ani de viaţă, Lhasa şi familia sa au cutreierat în lung şi lat Statele Unite şi Mexicul într-un autobuz şcolar. În aceste condiţii, mama lor (a Lhasei şi a celorlalte 3 surori ale sale) a fost cea care s-a ocupat de educaţia copiilor.
... o viaţă diferită de cea pe care ne-am putea-o imagina în general, o familie pendulând între SUA şi Mexic, o călătorie permanentă...
Ducând aşa o viaţă (cel puţin în prima decadă), fără televizor, dar înconjurată de cărţi şi de o cultură muzicală serioasă, Lhasa a dezvoltat o sensibilitate şi o creativitate îndepărtată şi străină de valul consumatorist al anilor '80.
Ea a început să cânte la vârsta de 13 ani, într-o cafenea grecească, nu departe de reşedinţa lor familială din San Francisco. Apoi, călătoreşte regulat către şi dinspre Montreal, unde una din surorile sale se afla împreună cu Cirque du Soleil. La 19 ani, se mută la Montreal şi cântă - timp de 5 ani - prin baruri, unde strânge materialul muzical ce urma să devină primul său album, La Llorona, lansat în 1997, în care se regăsesc amestecate influenţe din cântece tradiţionale sud-americane, din muzica mexicană sau chiar din muzica ţigănească est-europeană sau rock alternativ. Acest album a fost un succes, aducându-i în 1997 Premiul Felix, iar în 1998 Premiul Juno.
După ce a făcut turnee timp de câţiva ani, prin Europa şi Statele Unite, Lhasa a abandonat cariera muzicală şi s-a mutat în Franţa pentru a se alătura celor 3 surori ale sale, într-o trupă de circ. După ce a ajuns la Marsilia, s-a reapucat de scris cântece, moment în care s-a reîntors la Montreal pentru a lucra la al doilea album, The Living Road, lansat în 2003. În timp ce albumul La Llorna a fost în întregime cântat în spaniolă, The Living Road are piese engleză, franceză şi spaniolă.
În 2005, i s-a acordat premiul BBC World Music Award for Best Artist of the Americas.
Al treilea album al său este aşteptat să apară în acest an, pe sfârşitul lunii aprilie.
Până atunci, un extras... Rising...



... şi un cover după Who by fire - Leonard Cohen


adică după asta...



Later edit (ianuarie 2010): Din păcate, Lhasa a plecat dintre noi în data de 1 ianuarie 2010...
După moartea sa, a nins mai mult de 40 de ore în Montreal, acolo unde locuia... şi iarna a plâns după ea...

4 comentarii:

Ema spunea...

suna bine..

angi spunea...

''Rising'' este melodia mea preferată. Din păcate, Dumnezeu a luat-o la El... atât de tânără. Cred ca Lhasa ar mai fi avut multe de spus in domeniul blues-ului fusion.
R.I.P. Lhasa.
:(

Dan spunea...

da, am citit si eu de disparitia ei... :(

spera spunea...

E melodia mea preferata a lui Cohen. nu stiam ca a murit Lhasa...