Yo-Yo Ma şi violoncelul său (1) "Essential Yo-Yo Ma"

Acesta este varianta anglicizată a numelui său chinezesc, Ma Yo-yo.
Yo-Yo Ma s-a născut în 7 oct. 1955 la Paris, din părinţi chinezi, iar la vârsta de 4 ani s-a mutat cu familia la New York. De mic a început să studieze vioara, viola, iar la vârsta de 4 ani şi violoncelul. Activitatea sa muzicală prodigioasă a început de la vârste fragede; la 5 ani cânta deja în faţa unui auditoriu numeros, iar la 7 ani i-a cântat preşedintelui american J. F. Kennedy; la 8 ani apărea într-un concert televizat în SUA, condus de Leonard Bernstein. Cariera sa a continuat prodigios şi după aceea, dar eu aici încerc să schiţez doar câte ceva din portretul muzical al artistului; doritorii de documentare suplimentară se pot înfrupta liber şi din alte surse.
Ma este proprietarul mai multor instrumente muzicale, ca de exemplu un violoncel vechi de mai bine de 270 ani, evaluat la aproximativ 2,5 milioane $, pierdut accidental în toamna anului 1999, când Ma l-a uitat într-un taxi new york-ez; ulterior a fost recuperat (viu şi) nevătămat. El mai are un violoncel, Davidov Stradivarius, care a aparţinut lui Jacqueline du Pré, iar ultimul, dar nu cel din urmă violoncel al lui Ma este un exemplar făcut din fibră de carbon de compania Luis&Clark din Boston.
Şi dacă nu ştiaţi unde l-aţi mai auzit cântând... vă spun eu: în 1997 a colaborat la coloana sonoră (creată de John Williams) a filmului 7 ani în Tibet; în 2000 l-am putut auzi pe coloana sonoră a filmului Crouching Tiger, Hidden Dragon, iar în 2005 a colaborat din nou cu Williams la coloana sonoră a Memoriilor unei Gheişe. La fel de importantă a fost şi colaborarea sa cu Ennio Morricone, de exemplu.
Ma a înregistrat peste 75 albume, 15 fiind aducătoare de premii Grammy.
Critica muzicală îl numeşte pe Yo-Yo Ma ca având un stil... omnivor :), asta tocmai datorită faptului că are un repertoriu mult prea eclectic pentru un interpret de muzică clasică; trece cu uşurinţă şi măestrie de la baroc la bluegrass, de la muzica tradiţională chinezească la tango-urile argentiniene ale lui Astor Piazzolla; a trecut (cu bine) prin colaborări eclectice şi neobişnuite cu Bobby Mc Ferrin, dar şi prin muzica modernă a minimalistului Philip Glass.

Gata... vorbă lungă, sărăcia...
Să lăsăm muzica să vorbească, dar nu înainte de a vă spune că acesta este doar începutul unui serial dedicat violoncelistului; prea frumos şi variat este repertoriul său pentru a nu-i scoate la lumină toate faţetele...
Muzica, maestro!