12 martie 2009

Adrian Berinde - omul universal de tip renascentist

Despre Adrian Berinde este destul de dificil de scris... este un artist care nu prea e cunoscut marelui public; e nevoie de o ureche mai fina si de un ochi mai antrenat pentru a-l descoperi pe Adrian Berinde la adevarata sa valoare...
Pe portalul de folk am gasit aceasta prezentare a artistului:
"Adrian Berinde s-a nascut pe data de 4 mai 1958, la Oradea, pe malul stang al Crisului. Absolvent al Scolii de Arte Plastice din Cluj. In 1982, se stabileste la Moudon, in Elvetia si lucreaza ca pictor liber profesionist, vernisand pana in 1994 mai multe expozitii personale la Lausanne sau Fribourg. In 1986 expune o colectie personala de pictura pentru Amnesty International (Payerne - Paris). Una din lucrarile sale a fost utilizata pentru o carte postala de Centrul „Pompidou” din Paris.

In 1994, infiinteaza la Cluj studioul de inregistrari Taurus, alaturi de Sandy Deac (Desperado, voce, chitară, keyboards) si Jimmy “El Lako” (Nightloosers, chitara, voce, muzicuta). Devenit intre timp cel mai profesional studio de inregistrari din Transilvania, studioul “Taurus” reprezinta, dupa spusele artistului “o biserica unde se creeaza muzica”. Alaturi de cei doi, dar si de Oana Corabian, Lia Boldijar si Giuseppe Poenaru (backing vocals), inregistreaza in 1995 albumul Absent, realizat pe versuri propri (cu exceptia piesei Amigos Poncho, pe versuri de Jean Pierre Huser). Albumul a surprins foarte placut lumea muzicala romaneasca, fiind desemnat “Albumul Anului”, iar piesele “Absent” si “Despletita” sunt difuzate intens de posturile de radio.

Colaboreaza ca producator la realizarea mai multor albume ale altor artisti: Nightlosers - Sitting on top of the world, Grigore Lese - Colectie de interpretari folclorice romanesti, Alegria - Alegria.

Discul Negru De Fum apare un an mai tarziu, iar cel de-al treilea album, Vertical, continua tematica primelor doua. Textele pieselor de pe cele trei albume, impreuna cu altele inedite, se regasesc in volumul lansat in 2001 impreuna cu discul Captiv In Inutil.

In 2000, semneaza un contract ca muzician cu celebra companie “Cirque du Soleil” (Canada). Alaturi de “Cirque du Soleil”, apare ca interpret live al rolului lui Dedalus (tatal lui Icar) in spectacolul “Varekai” produs de Cirque du Soleil. De asemenea, este protagonist al documentarului de lung metraj “Fire Within”, distribuit de catre canalul de televiziune “Bravo” in Statele Unite, Canada, Europa si Romania.

Lansarea celui de-al patru album are loc la Clubul Prometheus din Bucuresti. Sub numele de “Captiv in inutil” se lanseaza de fapt un disc si un volum de versuri. Lansarea s-a bucurat de prezenta unor artisti precum Adrian Pintea, Florian Pittis si Coca Bloos, care au prezentat “Captiv in inutil” si au recitat versuri din volum. Florian Pittis, responsabil cu prezentarea discului, a declarat ca “ne dovedeste ca am avut dreptate cand am spus ca este un artist al Renasterii. Iata ca a pus mana pe creion pentru a scrie. Nu poate sta locului si ne arata tuturor ca am putea si noi sa nu mai stam”.

Intre 2002 si 2004 lucreaza ca manager artistic al Clubului Prometheus din Bucuresti, activitate ce a inclus expozitii de arte plastice (pictura, sculptura, fotografie), programe saptamanale de teatru, muzica clasica, seri literare, jazz, muzica live pentru formatii tinere, circuitul pentru cafeneaua literara Prometheus, publice cu participarea unor personalitati ale literaturii romane, mass-media sau voci autorizate ale societatii civile. Activitatile din Prometheus s-au finalizat printr-o serie de festivaluri precum Festivalul de Pictura si Sculptura “Anonimul” pentru tinerii artisti, Festivalul de Muzica Clasica “Anonimul”, pentru tinerii artisti, Festivalul de Muzica “Prometheus Live”, pentru tinerele formatii, concursul de poezie - “Duelul poetilor” sau castigarea premiului UNITER pentru piesa “Ich bin Ofelia” (distributie Coca Bloos, regie Sorin Militaru).

In anul 2003 apare cel de-al cincilea album semnat Adrian Berinde, Albastri Dupa Ploi, la casa de discuri Zoom Studio."

In 2008 ar fi trebuit sa scoata un nou album, "Azil", dar se pare ca starea lui de sanatate nu este tocmai buna... cel putin asta e informatia pe care am aflat-o din cercul de apropiati ai artistului si pe care am mai gasit-o si aici... asadar, asteptam in 2009 acest album, prezentat in avampremiera (cel putin scriptic) pe ForeverFolk.
Albumul contine urmatoarele piese:
  1. Azil
  2. Doar ceea ce se-aude
  3. In alb si negru
  4. Acel calator
  5. Cine poate sti
  6. Queimada
  7. Din resturi de timp
  8. Poveste cu aripi
  9. Invitatie la dans
  10. Testament
  11. Verde de gara
Tot pe ForeverFolk, am gasit un interviu cu Adrian Berinde, interviu pe care il voi transcrie aici (si din cauza faptului ca la sursa este destul de dificil de parcurs intreg textul interviului).

"1. Domnule Berinde, incepem prin a ne cere scuze ca va intervievam in primul rand ca muzician, mai mult, ca folkist, pentru ca, asa cum spunea Florian Pittis in momentul lansarii albumului "Captiv in inutil", sunteti un adevarat artist renascentist: pictor, regizor, muzica de teatru, muzica folk si rock. Mai este posibila aceasta pluridisciplinaritate artistica in zilele noastre?
Orice artist, pictor sau sculptor aude o muzica in cap. Este racordul sau cu universalitatea omniprezenta in toate fiintele. Cei care o aud mai tare simt o chemare spre munca pe care o fac. Pluridisciplinaritatea de care vorbiti este posibila atunci cand toate acestea sunt in echilibru constant, obtinut prin multa truda. De altfel, mi-am facut o dambla si am regizat un spectacol de teatru - Salonul 6 dupa Cehov, un videoclip pentru o piesa de-a mea, "Mai departe" si un alt videoclip pentru Claudiu Mirica, "Lasa-mi toamna pomii verzi".
2. Muzica a aparut mai tarziu in viata dumneavoastra. Cum s-a intamplat?
S-a intamplat pur si simplu, fara a-mi propune cu inversunare ceva anume. De la pictura la masurarea spatiului ca regizor este un drum extrem de scurt, apoi la muzica, ca-ntr-o continuare fireasca a lucrurilor, mai ales ca mi-a placut sa imi amestec culorile cu vibratiile muzicale, sa fac experiente, se pare ca din ce in ce mai reusite.
3. E greu sa reusesti ca artist in strainatate? E mai greu decat in tara natala? Intreb asta deoarece multi artisti tineri spera intr-o cariera infloritoare pe alte meleaguri.
Da, este foarte greu. Preocuparea statelor europene este departe de a fi arta, se promoveaza non-valoarea, iar ca sa traiesti din propria ta pensula, este extrem de greu. Eu am avut noroc.
4. De ce la intoarcerea in tara ati deschis un studio de inregistrari si nu un atelier de pictura?
La acea ora in Ardeal nu exista nici unul si toti muzicienii (care sunt buni prin locurile acelea) veneau la singurul studio de stat, Electrecord, sa isi inregistreze lucrarile. Un atelier de pictura nu e greu sa faci: e o incapere goala cu geamuri mari si luminoase, pe cand un studio este o scoala extrem de complicata, deoarece se trece prin masinarii orice fel de zgomot auzit in suflet, ceea ce este foarte greu.
5. Se spune despre muzica folk ca nu mai e de actualitate, ca "menestrelii" sunt depasiti de vremuri. Mai are muzica folk, protestatara prin definitie, vreo sansa in era comercialului?
Eu cred ca orice muzica isi are locul pe pamantul acesta, cu conditia sa fie facuta cu inima. Folkul nu face exceptie. Personal, imi place folkul cu conditia sa fie bine cantat si nu compus din aceleasi 3 acorduri obositoare cenacliste si flacariene.
6. Ca muzician, ati colaborat cu Cirque du Soleil, un brand foarte apreciat la nivel mondial si din care au facut parte si cativa gimnasti romani. Cum a inceput colaborarea si cat a durat?
Orice mare productie are un departament de casting. Oamenii care lucreaza acolo au menirea de a gasi ceea ce are nevoie regizorul, oriunde in lume. Dupa o auditie pur intamplatoare la Montreal, m-au gasit la Cluj. Am plecat si am inceput repetitiile in rolul lui Dedalus, tatal lui Icar. Cantam si jucam in acelasi timp, fiind un personaj liant intre performantele sportive ale multor oameni adunati de prin China, America, Rusia si nu in ultimul rand Canada. Oameni cu un adevarat potential, pacat ca erau tratati ca niste animale. Acesta a si fost motivul despartirii mele de Cirque, dar o pastrez in amintire ca pe una din cele mai fascinante experiente artistice din viata mea.
7. Ce proiecte aveti in desfasurare in momentul de fata? Muzicale si nu numai.
Albumul "Azil" fiind gata, astept cu nerabdare momentul in care il voi lansa pe piata romaneasca si care sper sa faca deliciul celor care m-au urmat in experienta mea muzicala.
8. Muzicieni care va plac, pe care ii ascultati, care v-au influentat.
Pink Floyd, Leonard Cohen, Dire Straits, Cat Stevens, John Denver, Rainbow, Deep Purple, Accept, Queen, etc.
9. Cand e urmatorul concert in Romania si unde va pot vedea cei carora li s-a facut dor de muzica dumneavoastra?
Atunci cand voi fi chemat sa cant intr-un loc decent, voi spune ca intotdeauna, "Prezent!"
10. E randul dumneavoastra sa ne intrebati pe noi sau sa ne criticati constructiv.
Mi-am sarit randul."

Adrian Berinde - Pictorul...



Adrian Berinde - Mai departe


Şi dacă tot e vorba de Adrian Berinde şi muzica lui care îmi place extrem de mult, combinaţia sunetelor sale cu imagini din Sighişoara anilor '60 nu face decât să mă încânte şi mai mult...






08 martie 2009

De ziua ta, mămico...











































































1. Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA

"Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am terminat de facut curat"


2. Mama m-a invatat ce e RELIGIA

"Roaga-te sa iasa pata aia din covor"


3. Mama m-a invatat ce e LOGICA

"Pentru ca asa am zis eu,de-aia"


4. Mama m-a invatat MAI MULTA LOGICA

"Daca cazi de pe leagan si-ti rupi gatul, nu te mai iau cu mine in oras"


5. Mama m-a invatat ce e IRONIA

"Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pt. care sa plangi"

6. Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL

"Uita-te la murdaria de pe ceafa ta "

7. Mama m-a invatat ce e VREMEA

"Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea"

8. Mama m-a invatat ce e IPOCRIZIA

"Daca ti-am zis o data, ti-am zis de un milion de ori: Nu exagera!"

9. Mama m-a invatat despre CICLICITATEA VIETII

"Eu te-am facut,eu te omor!"

10. Mama m-a invatat despre SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI

"Nu te mai comporta ca taica-tau"

11. Mama m-a invatat ce e INVIDIA

"In lume sunt milioane de copii mai putin norocosi care nu au parintii la fel de minunati cum ai tu"

12. Mama m-a invatat ce e ASTEPTAREA

"Asteapta numai pana ajungem acasa"

13. Mama m-a invatat ce inseamna A PRIMI

"O sa ti-o primesti cand ajungem acasa"

14. Mama m-a invatat ce e UMORUL

"Cand o sa-ti tai degetele de la picioare jucandu-te cu masina de tuns iarba, sa nu alergi plangand la mine"

15. Mama m-a invatat CUM SA DEVIN UN ADULT

"Daca nu mananci legume, nu o sa mai cresti niciodata"

16. Mama m-a invatat ce e GENETICA

"Esti exact ca taica-tau"

17. Mama m-a invatat despre ARBORELE MEU GENEALOGIC

"Inchide usa dupa tine. Ti de pare ca te-ai nascut intr-un cort?"

18. Mama m-a invatat ce e INTELEPCIUNEA

"Cand o sa fii de varsta mea, o sa intelegi"

19. Si preferata mea, mama m-a invatat ce e JUSTITIA

"Intr-o buna zi, o sa ai si tu copii. Si sper ca o sa fie exact ca si tine"


03 martie 2009

Lhasa - multiculturalism muzical

... de fapt Lhasa de Sela, căci acesta este numele său complet... s-a născut în 1972 în micul sat Big Indian (New York); tatăl său este Alejandro Sela, scriitor mexican şi profesor de spaniolă şi literatură şi mama sa, Alexandra Karam, actriţă americană.
În primii ani de viaţă, Lhasa şi familia sa au cutreierat în lung şi lat Statele Unite şi Mexicul într-un autobuz şcolar. În aceste condiţii, mama lor (a Lhasei şi a celorlalte 3 surori ale sale) a fost cea care s-a ocupat de educaţia copiilor.
... o viaţă diferită de cea pe care ne-am putea-o imagina în general, o familie pendulând între SUA şi Mexic, o călătorie permanentă...
Ducând aşa o viaţă (cel puţin în prima decadă), fără televizor, dar înconjurată de cărţi şi de o cultură muzicală serioasă, Lhasa a dezvoltat o sensibilitate şi o creativitate îndepărtată şi străină de valul consumatorist al anilor '80.
Ea a început să cânte la vârsta de 13 ani, într-o cafenea grecească, nu departe de reşedinţa lor familială din San Francisco. Apoi, călătoreşte regulat către şi dinspre Montreal, unde una din surorile sale se afla împreună cu Cirque du Soleil. La 19 ani, se mută la Montreal şi cântă - timp de 5 ani - prin baruri, unde strânge materialul muzical ce urma să devină primul său album, La Llorona, lansat în 1997, în care se regăsesc amestecate influenţe din cântece tradiţionale sud-americane, din muzica mexicană sau chiar din muzica ţigănească est-europeană sau rock alternativ. Acest album a fost un succes, aducându-i în 1997 Premiul Felix, iar în 1998 Premiul Juno.
După ce a făcut turnee timp de câţiva ani, prin Europa şi Statele Unite, Lhasa a abandonat cariera muzicală şi s-a mutat în Franţa pentru a se alătura celor 3 surori ale sale, într-o trupă de circ. După ce a ajuns la Marsilia, s-a reapucat de scris cântece, moment în care s-a reîntors la Montreal pentru a lucra la al doilea album, The Living Road, lansat în 2003. În timp ce albumul La Llorna a fost în întregime cântat în spaniolă, The Living Road are piese engleză, franceză şi spaniolă.
În 2005, i s-a acordat premiul BBC World Music Award for Best Artist of the Americas.
Al treilea album al său este aşteptat să apară în acest an, pe sfârşitul lunii aprilie.
Până atunci, un extras... Rising...



... şi un cover după Who by fire - Leonard Cohen


adică după asta...



Later edit (ianuarie 2010): Din păcate, Lhasa a plecat dintre noi în data de 1 ianuarie 2010...
După moartea sa, a nins mai mult de 40 de ore în Montreal, acolo unde locuia... şi iarna a plâns după ea...

24 februarie 2009

"Fata cu pianul" ... de data asta fără pian :) (II)

... şi după ce s-a jucat cu piesa Overprotected, Deea revine cu Circus.


17 februarie 2009

Yanni Voices

Yanni, în colaborare cu producătorul Ric Wake, a descoperit şi promovat patru dintre cele mai extraordinare voci ale muzicii contemporane. Este vorba de Nathan Pacheco, Chloe, Ender Thomas şi Leslie Mills, toţi reuniţi sub numele de Yanni Voices.





11 februarie 2009

Floare de Iris... keep it alive

Un gând bun şi de încurajare pentru Cristi Minculescu, în aceste momente nu tocmai bune...
Şi să nu-i treacă cuiva prin minte că deja îl îngrop, dar din păcate starea sa de sănătate nu e tocmai simplă...



10 ianuarie 2009

Joshua Bell şi Stradivarius-ul "Gibson ex-Huberman"

În peregrinările mele pe LastFm, am dat la un moment dat peste Joshua Bell şi muzica sa...
Apoi am găsit aici şi acest eseu foarte interesant al lui Ovidiu Rădulescu:

Fuga de Bach și Fuga de Dumnezeu
eseu [ ]
Snobissmo ma non troppo


A coborât din metrou la „L’Enfant Plaza”, în inima Washingtonului. S-a așezat între automatele pentru bilete, rezemându-se de peretele cenușiu. Și-a scos vioara și a pus cutia jos pe ciment, cu ceva mărunțiș drept ”semințe” plantate strategic pentru a fi înmulțite de trecători. Blugi pungăliți, tricou lălâi și șapcă indicând că posesorul era suporterul echipei locale de baschet, Washington Nationals - nu se deosebea cu nimic de alți tineri ce-și făceau stagiul pe la universitățile capitalei americane.

Era opt fără zece, vineri dimineața iar aglomerația părea propice cântărețului ambulant. Acustica de asemenea, neobișnuit de bună.. Circa o mie de oameni au trecut pe lângă el în următoarea jumătate de oră, timp în care violonistul a cântat muzică de Bach, Mozart și Paganini. Trecătorii erau mai toți din aceeași categorie: angajați guvernamentali care se duceau către birou. Consultanți, experți în diferite domenii, analiști politici, contabili, într-un cuvânt funcționari. Oameni cu pregătire medie și superioară, bărbați și femei cu pretenții estetice, judecând profesionalismul proiectat de costumele impecabile, parfumurile discrete și pantofii fără cusur care punctau involuntar ritmul Ariilor de Bach.

Muzicantul nu ”le zicea d-alea d-ale noastre”- enervante polci de Crăciun, nici târlâitele country și nici scâțâieli pe două corzi ca văcarii veseli ai Texasului. Cânta cea mai pură muzică, divinul Mozart și paradisiacul Bach. Muzicanții ambulanți sunt o prezență familiară în centrele marilor orașe, iar trecătorii știau că trebuie să se decidă din mers dacă să se oprească și să asculte sau să meargă mai departe. Dacă să dea un dolar din artă-pentru-artă (ori din artă-pentru-milă) sau să treacă mai departe precum preotul și levitul din pilda samariteanului milos.

Dar in acea dimineață, alegerea a fost înregistrată de camere ascunse. Nimeni nu a știut că muzicantul din stația de metro era unul dintre cei mai aclamați violoniști ai lumii: Joshua Bell, 39 ani, cântând cu o vioară făcută în secolul 18 care a aparținut lui Fritz Kreisler. Experimentul a fost organizat de ziarul Washington Post și continuă să facă vâlvă chiar și acum, după aproape un an de la derularea lui.

Joshua Bell a strâns în acea dimineață 38 de dolari și 25 de cenți. Sute de oameni au trecut și au ascultat din mers sau chiar s-au oprit. Oameni care în mod obișnuit plătesc 150 de dolari să-l asculte pe maestrul Bell concertând. Aceleași piese, aceeași vioară, același artist. Muzicianul primește cam trei milioane de dolari anual din publicitate, înregistrări și concerte. Este adulat în toată lumea iar figura lui de star de cinema face notă aparte în clanul restrâns al violoniștilor de elită. Și cu toate acestea, sub acoperirea anonimatului, nu a reușit să adune nici măcar pentru o masă la restaurantul din vecinătate frecventat de funcționarii Departamentului de Stat aflați în pauză de masă. Poate doar la McDonalds.

În Washington Post, ziarul care a organizat experimentul, experții în psihologie și muzicologie s-au războit în teorii și explicații ale eșecului. Cum că vioara ar fi nepotrivită ca instrument de făcut bani în metrou (fostul meu profesor de vioară, Daniel Costea, aflat acum la Madrid, poate să infirme această teorie absurdă), că oamenii erau grăbiți să ajungă la serviciu (dar când nu sunt grăbiți?), că nu au știut cine cântă (păi tocmai aici a fost chichița), că era gălăgie (camerele au înregistrat totuși un nivel acceptabil de zgomot), că în Europa oamenii apreciază mai mult muzica de calitate (experimentul a fost reluat în Berlin cu aceleași rezultate), că elitismul, că așa, că pe dincolo...

Absolut nimeni nu a blamat firea. Firea omenească cea de toate zilele inclusiv firea ”nefiravă dar hârlavă” de vineri dimineața, de duminiă seara, de toate zilele. Snobismul de nevindecat, surzenia cronică la Bine și Frumos, orbirea congenitală la Adevăr și Calitate. Egoismul. Nesimțirea. Păcatul. Fuga de Johann Sebastian Bach neapreciată pentru că există fuga de Dumnezeu.

Mi-am adus aminte de experiment trecând săptămâna trecută prin fața acelei stații de Metro, în Washington, împreună cu colegii din corul ”The Herlads of Hope”. Cântasem pentru personalul Ambasadei României la Washington și apoi am dat o raită prin centrul capitalei. Era frig și noapte, nu erau prea mulți trecători și nici muzicanți ambulanți prin preajmă; doar turiști întârziați să vadă decorațiile de Crăciun și eșafodajul din fața Casei Albe construit pentru festivitațile de ”ungere” a noului președinte, Barack Obama. Plus gărzile de la intrarea bastionului politicii mondiale. Ne-am apucat să cântăm ca să ne mai încălzim: nimeni din preajmă nu s-a sinchisit.

Mă întreb ce-ar fi zis dacă ceream găzduire și ajutor pentru o prezumtivă tânără colegă de cor, însărcinată, cu numele Maria și pentru soțul ei Iosif?

În afară de Casa Albă nu mai era nici un grajd prin apropiere...


Iar aici, puteţi asculta înregistrarea de la staţia de metrou.



08 ianuarie 2009

Chitara lui Sevara


Johannes Linstead... căci despre el este vorba... chitaristul anului 2007... un instrumentist care îmbină într-o manieră specială stiluri instrumentale, de chitară şi percuţie spaniole, afro-cubaneze, din Orientul Mijlociu sau din lumea latino-americană...
El a început să studieze chitara la vârsta de 8 ani, gravitând mai întâi în jurul muzicii clasice, iar mai apoi şi în jurul altor stiluri, precum rockul, flamenco sau jazzul, prin intermediul călătoriilor sale, din India în Bahrein sau din Spania până în Mexic sau Cuba... şi nu numai...
Numele de Sevara îi vine de la faptul că a studiat timp de mulţi ani Kundalini yoga şi a devenit între timp şi instructor de yoga.



01 ianuarie 2009

Concertul de Anul Nou de la Viena 2009


Nu se poate începe Noul An fără concertul tradiţional vienez...
A fost, ca de obicei, o plăcere să ascult şi să văd la TV acest eveniment...
Extraordinară muzica şi atmosfera...
(şi acum puţină dpcumentare asupra evenimentului)

Cea de-a 70-a ediţie a concertului de Anul Nou, susţinut pe 1 ianuarie de Filarmonica din Viena, va fi transmis în direct în peste 40 de ţări, inclusiv în România, la TVR 1, de la ora 12.15. Evenimentul, găzduit de Musikverein din Viena, va fi difuzat înregistrat în alte 20 de ţări şi la 300 de posturi de radio.

Concertul va fi dirijat, în premieră, de Daniel Barenboim, pianist şi dirijor care lucrează din 1989 pentru Filarmonica Viena. Şi tot la concertul de anul acesta, va fi prima dată când va fi introdusă în program o lucrare a lui Joseph Haydn şi prima dată când muzica genericului ce precede transmisiunea live (celebrul imn Eurovision Fanfare) va fi interpretată live de Filarmonica din Viena.

Programul concertului cuprinde 13 lucrări de Johann Strauss şi trei semnate de Joseph Haydn, Josef Strauss şi Josef Hellmesberger. Ca în fiecare an, concertul se va încheia cu „Marşul Radetzki”, compus de Johann Strauss.

Biletele de intrare au fost vândute încă de la începutul anului. Între 2 şi 23 ianuarie, cererile pentru bilete au fost trimise pe internet, prin completarea unui formular pe site-ul Filarmonicii. Ulterior, organizatorii au organizat o tragere la sorţi, stabilind astfel cine va putea să cumpere bilete. Preţul acestora este cuprins între 30 şi 940 de euro.

Ţinuta la concert este obligatorie. Domnii trebuie să poarte costum sau frac şi cravată sau papion, iar doamnele - rochie lungă. Înregistrarea concertului va fi disponibilă pe CD, începând cu 7 ianuarie, şi pe DVD, din 12 ianuarie.

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena este o tradiţie veche din 1939, în care sunt prezentate, în majoritate, creaţii ale familiei Strauss (Johann Strauss I, Johann Strauss II, Eduard Strauss şi Josef Strauss). În primii ani, concertul a avut loc pe 31 decembrie, după care data evenimentului a fost mutată pe 1 ianuarie.

O soprană dramatică, o voce specială de aproape 3 octave...

Să începem, dară, anul 2009 în forţă...