Internare (muzicală) de bunăvoie la Azil

Azi am avut răgazul necesar pentru a asculta în sfârşit cel mai recent album al lui Adrian Berinde, "Azil".
Nu ar avea niciun rost să încerc să explic prea mult în cuvinte... Nici n-aş putea... Oricum, cei care ştiu cu ce înseamnă Adrian Berinde nu mai au nevoie de cuvinte... Creaţiile sale exprimă totul.
Şi nici să mă lamentez că nu am ajuns la concertul de lansare de la Cluj, să îl ascult pe viu şi să trag nişte fotografii de concert... Oricum, mă bucur nespus că mi-am cumpărat albumul şi că acum îmi ţin urechile lipite de difuzoare, ascultând cu nesaţ cele 11 piese.
Aşa cum se prefigura, acest album reprezintă cumva "piatra din capul unghiului" a creaţiei sale muzicale de până acum, o sumă superlativă a tuturor celorlalte albume anterioare. Asta nu înseamnă deloc că steaua călătoare a lui Adrian Berinde se opreşte aici.
Despre cum sună piesele... ce să zic? Acompaniat de pielea de găină, nu pot să nu remarc excepţionalele aranjamente muzicale şi orchestraţiile pieselor... Jimi El Laco şi Sandy Deac au pus cum nu se poate mai bine la lucru viorile şi chitarele, pentru a îmbrăca piesele în cele mai faine straie posibile.
Ce mai, un album care emană până la esenţa ultimă, muzicală şi poetică, spiritul unic al lui Adrian Berinde.
Dacă apucaţi să cumpăraţi albumul (eu l-am luat de aici), vă doresc audiţie plăcută!
Aaaa... Să nu uit... www.adrianberinde.ro

Azil



Din resturi de timp



Queimada



În alb şi negru



Poveste cu aripi