06 iulie 2009

Vreau şi eu la... Fierărie!




După emisiunea ascultată on-line pe folkweb şi luat de vorbele foarte faine ale lui Marius Matache despre o locaţie care merită musai vizitată, am decretat:
VREAU ŞI EU LA FIERĂRIE! :)
La Fierărie nu este doar un local, un pub, ci mult mai mult... un loc unde muzica bună şi în general cultura sănătoasă este la ea acasă. În fiecare joi, acolo se întâmplă chestii faine muzicale şi culturale, într-un ambient cu totul deosebit (sonorizarea evenimentelor muzicale e de excepţie), inspirat şi care respiră 100 % aerul şi atmosfera de... fierărie :D
Şi nu vă gândiţi că arta, muzica şi cultura se fac pe stomacul gol... :))
La Fierărie, se poate mânca şi bea după pohta sufletului şi a trupului. Nu aduc acum în discuţie meniurile, dar dependenţii de arahide şi de popcorn să ştie că la orice comandă, aceste bunătăţuri sunt... din partea Fierăriei (or fi coapte şi prăjite la focul din vatra în care se fac potcoavele? :)) )
Setoşii să ştie că halba de bere e din aia de criză... la 1 litru! :)) Am zis!
Iar dependenţii de internet, au acces gratuit şi fără fir la reţea. Adjudecat!
Ce am uitat să menţionez până acum e faptul că Fierăria este o franciză, deci oameni cu ceva bani, dar cu multă dragoste pentru muzică bună, cultură şi voie bună, ar putea beneficia de nău-hau-ul conceptului, care la Suceava (căci acolo se află Fierăria de care vorbesc) merge ca pe... potcoave :D
Aşadar, oameni de afaceri care nu sunteţi cu criza-n gât şi care iubiţi muzica, folkul şi nu numai, credeţi că la Oradea (că asta mă doare pe mine... aceste cuvinte care ne doare :D) şi nu numai s-ar putea pune pe picioare o asemenea afacere? (asta era o întrebare retorică)
Booon... deci, dacă treceţi cumva prin Suşava, pe Mărăşeşti, la o aruncătură de ciocan (şi de potcoavă-ncinsă) de Banca (nu-i facem reclamă) ProCredit, nu ezitaţi să puneţi pe voi şorţul de fierar şi daţi buzna înlăuntrul Fierăriei!



(sursa, aici)

Noa, acum să văd cine sare la interval cu o halbă din aia de 1 litru, după aşa o recomandare :)) (pretenii ştiu de ce la 1 litru :))

Niciun comentariu: