Hai, scoală, că a început o nouă săptămână!

... așa după cum o îndeamnă și cei de la Waldeck pe... Carmen :D

Submotion Orchestra - "Cea mai faină oră"

Ziua de azi nu a trecut în zadar (măcar din punct de vedere muzical), deoarece urechile mele muzicale şi clăpăuge au fost gâdilate la timpan de o muzică foarte faină... Este vorba de Submotion Orchestra şi albumul lor - Finest hour - despre care eu prefer să nu povestesc multe (a povestit fain aici Zoltan Varga despre trupă şi album...), ci să vă las să descoperiţi singuri (dacă aveţi dispoziţia necesară) melanjul ăsta de stiluri şi sunete extrem de interesante...

Finest Hour by Submotion Orchestra

Finest Hour (Planas remix) by Submotion Orchestra

Eric Whitacre şi corul virtual

Sunete care au uimit cyber-spaţiul... Iată o modalitate extraordinară prin care putem vedea şi simţi puterea Internetului... Posibilitatea de a strânge laolaltă 2052 voci din 58 de ţări, asta sub bagheta virtuală a compozitorului şi dirijorului Eric Whitacre.

(sursa)

Dar ştiţi cum e cu vorba multă... Mai bine să lăsăm corul să cânte...

Romania's got talent vs. America's got talent

Narcis Iustin Ianau şi Jackie Evancho...

Asemănări? Deosebiri?
Un lucru este, însă, cert: cei doi copii (şi mai ales vocile lor) sunt cu totul şi cu totul speciali...
Oricum, ceea ce nu poate fi omis e felul în care se abordează dincolo de ocean descoperirea şi valorificarea unor asemenea talente, proces care are practic în spate o întreagă industrie care se ocupă de toate aspectele. La noi, din păcate, încă ne chinuim cu descoperirea de asemenea diamante brute şi nu prea ştim cum să le şlefuim pentru a le pune în valoare extraordinarele calităţi...

Via Crucis...

În ciuda vremii (şi a vremurilor) mizerabile, azi am avut parte de un festin muzical aparte. Urechea-mi clăpăugă şi muzicală a fost delectată la superlativ de vocea sopranistului Philippe Jaroussky şi de interpretarea ansamblului L'Arpeggiata, condus de Christina Pluhar, totul făcând parte din cel mai recent album al lor - Via Crucis.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre Jaroussky, le pun la dispoziţie interviul pe care l-am găsit la rându-mi printre paginile blogului Iuliei Şuşnea.

Jaroussky a acordat in 2009 un interviu ziarului german Die Süddeutsche- Zeitung, pe care il traduc mai jos.

SZ: Este Paris cel mai frumos oras din lume?

Jaroussky: Da. Paris este splendid. Calatoresc foarte mult si sunt mereu incantat de alte orase, dar cand iei un taxi seara si mergi pe malul Senei – acest sentiment este incomparabil. Iubesc orasul si atmosfera lui. Oamenii insa nu prea ma incanta. Sunt duri si exigenti, ca in toate marile orase. Parizianul nu este un om dragut. In Berlin insa oamenii sunt prietenosi.

SZ: Si Berlin este un oras mare.

Jaroussky: Desigur. Insa oamenii reusesc sa fie deschisi si relaxati. In plus in Berlin se indrazneste mai mult. In arta moderna, design. Dar in Germania lucrurile merg altfel decat in Franta, ceea ce ma uimeste mereu. In Franta sunt concerte in Paris, poate si in Lyon sau Marseille. In Germania sunt turnee in foarte multe orase mici, care au o viata culturala proprie. Recent am vazut lista de concerte a lui Cecilia Bartoli: 20 de concerte in diferite orase germane. Este impresionant.

SZ: Si cate concerte are Cecilia in Franta?

Jaroussky: Doua concerte, in Paris desigur.

SZ: Ca multe alte soliste mari, Cecilia Bartoli provine dintr-o familie muzicala, parintii ei fiind cantareti de opere. Cum este in cazul dvs?

Jaroussky: Eu provin din suburbie, cu trenul faceam 20 de minute pana la Paris. Parintii mei nu sunt muzicieni si am inceput sa cant la vioara abia la 11 ani. Pentru o cariera, era deja prea tarziu. Dar am stiut inca din adolescenta ca mai tarziu vroiam sa fac ceva cu muzica.

SZ: Ati visat sa fiti muzician?

Jaroussky: As spune mai degraba, ca mi-am popus acest lucru. Insa imi era clar, ca va trebui sa fac ceva in domeniul teoriei, pentru ca era prea tarziu pentru un instrument. Am luat apoi lectii de pian ca sa ma dezvolt pe plan muzical.

SZ: Dar ati fi putut canta in orchestra?

Jaroussky: Probabil. Eu insa ma gandeam la compozitie sau sa devin profesor de muzica chiar. Insa nu m-am gandit niciodata la cantat. Nu ma asteptam sa devin solist.

SZ: Vroiati asadar sa traiti din muzica, fara sa banuiti talentul dvs. Considerati aceasta menirea dvs?

Jaroussky: Poate. Cand la 17 ani mi-am dat bacalaureatul, am exclus insa orice alta posibilitate si am inceput sa ma dedic in exclusivitate muzicii. Am studiat armonie si compozitie. Parintii mei s-au comportat minunat.Mi-au spus: “Poti sa incerci 2 sau 3 ani sa-ti castigi banii din muzica. Noi te sprijinim.”

SZ: Si nu ati banuit nimic de vocea dvs?

Jaroussky: Nimic.

SZ: Nu ati fost la scoala in cor?

Jaroussky: Nu. Dar am cantat mult cand eram copil. Asta mi-a povestit mama mai tarziu.

SZ: Cum v-ati descoperit vocea?

Jaroussky: La 18 ani inca imi mai cautam drumul in muzica. Intro seara am fost la un concert al lui Fabrice de Falco, un contratenor francez. Canta marile arii din Händel; canta arii care au fost scrise pentru cunoscutul Farinelli; concertul a avut loc intro biserica - am fost ca si hipnotizat de atmosfera, de muzica, de voce. In acel moment mi-am spus: asta poti face si tu. A fost ca o revelatie. Inainte de asta nu stiam ca exista asa ceva. Dar cand l-am auzit, mi-am dat seama ca si eu pot canta asa de sus. Pentru ca atunci cand cantam acasa pentru mine, erau intotdeauna tonuri inalte. Am cantat de exemplu de amuzament, atunci cand ascultam un disc cu Maria Callas.

SZ: Atunci v-ati propus sa deveniti contratenor?

Jaroussky: Atunci a fost o idee realistica in sfarsit. La 18 ani esti pentru cantat inca tanar. Deodata au disparut complexele pe care le aveam, pentru ca auzeam mereu ca sunt prea batran. Pentru cantat, baietii mai ales trebuie mai intai sa astepte schimbarea de voce. Fetele pot sa inceapa si mai devreme, pe la 15, 16 ani.

SZ: Ati avut asadar o idee geniala.

Jaroussky: Pregatirea mea muzicala m-a ajutat chiar, am avut un avantaj.

SZ: Ati putut canta atat de sus pe cat cantati acum si dupa schimbarea vocii? Sau a fost nevoie de multa munca?

Jaroussky: Vocea mea s-a schimbat desigur. Si a fost multa munca. Multi oameni ar avea posibilitatea sa devina cantareti. Trebuie numai sa isi doreasca.

SZ: Vreti sa spuneti ca e mai usor sa devii un cantaret bun decat un bun violonist?

Jaroussky: Cred ca da. Trebuie numai sa indraznesti.

SZ: Lipseste indrazneala, pentru ca un cantaret este mult mai expus si nu se poate ascunde in spatele viorii?

Jaroussky: Pe de o parte. La asta se adauga faptul ca la multa lume nu ii place felul acesta de cantat. Multi cred ca o voce de soprana nu se potriveste unui barbat. Chiar daca contratenorii sunt intre timp ceva mai populari, exista o retinere. Pentru mine este o voce ca toate celelalte. De aceea nu imi place cand se vorbeste despre voce de inger sau o voce nepamanteasca. Vocea unui contratenor este o voce care se poate studia/forma ca orice alta voce.

SZ: O soprana nu canta nici ea asa cum vorbeste.

Jaroussky: Exact. Foloseste aceleasi mecanisme.

SZ: Puteti sa explicati putin aceste mecanisme?

Jaroussky: Vocea mea este o voce pornita din cap, vibreaza in gura, in nas. In epoca romantica, vocile au fost impartite dupa sex: cele joase masculine si cele inalte feminine. Insa este mult mai complex decat atat. Sunt femei cu voci joase si barbati cu voci inalte. In timpul baroc acest joc a fost foarte iubit.

SZ: In perioada baroc femeile nu aveau voie pe scena si de aceea barbatii trebuiau sa interpreteze roluri feminine?

Jaroussky: Asa era numai in Roma, in celelalte orase italiene femeile aveau voie sa cante. Ideea de castrato (eunuc) isi are originea de la Vatican. In capela sixtina era nevoie de copii care stiau sa cante bine. Si pentru ca studiul cerea mult timp, intervenea intre timp schimbarea de voce.

SZ: Si de aceea au fost castrati?

Jaroussky: Exact. Atunci s-a descoperit ca, atunci cand tinerii erau castrati, li se dezvolta o voce deosebita. Puteau sa canta ca nimeni altii. Paradoxul era ca nu aveau vocile feminine ale baietilor, ci aveau voci puternice, voluminoase si totusi inalte. Probabil aveau voci mai inalte ca ale contratenorilor.

SZ: Ce roluri aveau castratii?

Jaroussky: Tot felul. Erau figuri enigmatice, ambivalente si cantau impreuna cu mari cantareti italieni ca La Bordoni sau La Cuzzoni. Exista o opera la care de exemplu Farinelli canta rolul Cleopatrei iar Victoria Tesi canta Iulius Cesar. Era jocul asta cu inversarea rolurilor.

SZ: Ideea castrarii a fost insa o realitate cruda.

Jaroussky: Absolut. Cred ca vocile castratilor purtau in ele tragedia existentei lor, ceea ce le facea mai frumoase. Multi dintre ei mureau foarte repede dupa ce nu mai cantau la opera. Pe scena erau niste zei, dar nu aveau viata personala. Nu aveau voie sa se casatoreasca. Imaginati-va, nu erau accepati ca barbati de catre societate. Erau niste dive singuratice. Erau sclavii propriei lor voci, prinsi in arta lor.

SZ: Suna ingrozitor.

Jaroussky: Da, destinul lor este foarte miscator. Sunt figuri tragice care in acelasi timp stapanesc o arta. Suferinta si frumusetea. Si imaginati-va: Se estimeaza ca doar un procent dintre castrati a facut cariera. Multi si-au pierdut vocea chiar daca au fost castrati. Si totusi a fost o sansa pentru familiile sarace. Farinelli a fost o exceptie, el venea dintr-o familie bogata. Eu insa m-am interesat mai mult pentru Giovanni Carestini. A cantat foarte mult, era foarte pretentios si patetic, avea o voce extraordinara. Ca o trompeta.

SZ: De unde stiti? Nu exista inregistrari ale sale.

Jaroussky: Exista o inregistrare a lui Alessandro Moreschi din 1906, unul din ultimii castrati. Si el nu e un cantaret foarte bun, nu are o voce deosebita, si totusi vocea lui e la fel de puternica ca cea a lui Pavarotti; si in acelasi timp este inalta si delicata. O voce care te face sa lacrimezi. Cand citesti o partitura pe care Händel a scris-o pentru Carestini, se poate vedea ca el a fost cu multe clase peste Moreschi.

SZ: Asta se poate citi pe o partitura?

Jaroussky: Desigur, pentru ca notele au fost scrise pentru el, numai pentru vocea lui. Händel a scris pentru fiecare castrat o compozitie proprie. Cand citesti notele, se poate vedea tonul, culoarea sunetului si chiar frumusetea vocii.

SZ: Poate un contratenor sa cante la fel ca un castrat?

Jaroussky: Nu poti decat sa te apropii de vocea lor. Cand citesti o partitura, iti poti imagina cu care dintre castrati te poti compara.

SZ: Si in cazul dvs acesta este Carestini?

Jaroussky: El a fost un mezzosopran, ceea ce se potriveste bine cu vocea mea. Insa trebuie sa iti fie clar, ca trebuie sa canti aproape numai cantece, care nu au fost scrise pentru un contratenor.

SZ: Asadar nu puteti sa va masurati cu nimeni. Esta aceasta o usurare sau dimpotriva?

Jaroussky: Sunt multi contra-tenori astazi, cu care ma pot compara, de pilda Andreas Scholl. Sau cu Mezzosopranistele: Cecilia Bartoli, Joyce DiDonato.

SZ: Criticii afirma insa ca vocea dvs este incomparabila. Si ca atunci cand cantati, suna ca si cum nu ati depune nici un efort.

Jaroussky: Eu am de fapt o voce redusa, chiar daca pot sa ating tonuri inalte. Profesoara mea mi-a spus mereu: “Vrei sa canti cu putere, ai grija, ca tu nu esti asa. Toti care nu au o voce intinsa, ar vrea sa aiba imediat o voce intinsa”. Trebuie sa ai multa rabdare, vocea nu trebuie fortata. Nu iti poti schimba vocea, ci doar extinde. Il cunoasteti pe David Daniels, cunoscutul contra-tenor american?

SZ: Din pacate nu.

Jaroussky: A lucrat multi ani la vocea sa de tenor. Intr-o zi, avand dificultati cu o piesa, ii spuse profesoarei lui: “Nu inteleg, cu cealalta voce este mult mai usor.” Profesoara il intreba: “Care alta voce?”. Atunci s-a constatat ca el avea de la natura o voce de contra-tenor.

SZ: Ati vrea sa aveti o alta voce decat cea cu care cantati acum?

Jaroussky: O perioada am vrut sa merg in directia contralto, dar am remarcat ca vocea mea nu e potrivita. Am o voce inalta si de aceea pe noul meu disc cu arii de Johann Christian Bach cant mai sus decat in inregistrarile mai vechi.

SZ: Reflecta vocea dvs aspecte ale fiintei dvs?

Jaroussky: Poate. Imi place sa fiu contra-tenor pentru ca in felul acesta pot ramane intrun fel copil. Nu trebuie sa devin matur. Unii oameni afirma ca iti alegi o astfel de voce ca sa nu trebuiasca sa te decizi intr-o directie sexuala. Dar pentru mine este pastrarea copilariei mai importanta: inocenta, puritatea.

SZ: Si ce ii place unui bariton?

Jaroussky: Catastrofa morbida (rade).

SZ: Trebuie sa va antrenati vocea in fiecare zi?

Jaroussky: Nu. Este chiar bine uneori, sa nu cant deloc. Cand am din doua in doua zile un concert, ca acum in turneu, cant putin inaintea concertului, ca sa imi incalzesc vocea.

SZ: De obicei cantati Händel, Bach si mai ales Vivaldi. Apoi ati inregistrat un disc cu melodii frantuzesti din Belle Epoque: Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Reynaldo Hahn. In Germania, “Mélodies françaises” a fost foarte apreciata, insa in Franta ati fost criticat. De ce?

Jaroussky: Francezii cred ca eu trebuie sa cant doar ceea ce este pentru mine scris. Deci numai ce a fost scris pentru contra-tenori sau castrati. Insa ceea ce s-a scris pentru castrati, nu a fost gandit pentru mine. Cel mai mult mi-ar placea sa gasesc un mod cu totul nou de cantat.

SZ: Cum ar suna asta?

Jaroussky: Mi-ar placea sa vorbesc cantecele ca Fritz Wunderlich. Sa nu fac nici o melodrama din asta, nu operele foarte mari, ci ceva natural, neafectat. As vrea sa sparg sistemul, asa incat intr-o buna zi nimeni sa nu mai vorbeasca despre artificial, atunci cand un barbat canta cu vocea capului. (sursa)

The Scientist - All Angels & Coldplay

Sting şi lăuta renascentistă...

Şi, ca să vedeţi şi să auziţi cum se leagă fotografia, călătoriile şi muzica, iată că am ales de data asta să plec urechea muzicală la... Sting şi al său extrem de interesant proiect muzical şi cultural, concretizat prin albumul Songs from the labyrinth.
Cine a mai tras cu ochiul şi la buchiselile mele foto din ultima vreme, a putut vedea că sunt într-o pasă mai... istorică; am vizitat şi fotografiat locuri încărcate de istorie, cetăţi şi ruine... şi toate astea mă fac să fredonez melodii cu iz istoric...
Iar albumul acesta al lui Sting a picat numai la fix; cu ceva vreme în urmă, am împrumutat de la bibliotecă DVD-ul cu albumul, l-am savurat auditiv şi vizual, dar parcă tot aş mai vrea să-l reascult şi să-l revăd...
Iar Sting, din albumul acesta, îşi dezvăluie o faţetă artistică foarte interesantă şi chiar neobişnuită (pentru unii).
Hai să-l ascultăm!

Regina Spektor - Summer in the city

... sau pentru cine preferă varianta înregistrată...

Helios - minimalismul relaxant...

În spatele acestei titulaturi solare - Helios - cât şi în spatele Goldmund se află Keith Kenniff, un artist bostonez care abordează într-o manieră foarte interesantă muzica ambientală, electronică indie.
O muzică chill numa' bună de relaxat, de visat (cu ochii deschişi sau nu) sau de citit o carte bună...

(sursa)


... de pe albumul Unomia (2004)

Velius


Light house


Buldir



... de pe albumul Eingya (2006)

Bless this morning year


Halving the compass


Coast off


Paper tiger


Emancipation



... de pe albumul Ayres (2007)

A rising wind


Woods and gives away


Soft collared neck


The obeisant vine


In Heaven



... de pe albumul Caesura

Hope valley hill


A mountain of ice


Hollie

Întreaga discografie Helios o găsiţi aici... (asta în cazul în care nu aţi adormit până acum...)
Sper că v-a plăcut :)

InnerLife Project - reflecţia interioară a urbanului...

InnerLife Project... i-am descoperit interpretând (alături de Linda Ganzini) coloana sonoră a unui clip (produs de TimeLapse HD) ce-mi place foarte mult...

Vancouver City

Componenţa InnerLife Project este următoarea: Serge Chubinsky-Orlov (fondator, compozitor şi producător), Igor Maximenko (co-producător şi inginer de sunet) şi Linda Ganzini (vocalistă şi directoare artistică).
Despre muzica lor ce să vă zic...? Foarte fain a spus aici Jonathan Newkirk... puneţi-vă căştile, relaxaţi-vă şi lăsaţi baltă totul. Este o plimbare printre nori, alături de o linie melodică de pian întrepătrunsă de sunet de chitară şi cu un ritm fantastic de house (aş spune mai degrabă trance...). Vocea Lindei Ganzini te duce acolo, te aşează ca-ntr-un leagăn şi te lasă printre nori, într-o transcendenţă lipsită de efort. Este o călătorie, aşa că fiţi pregătiţi să zburaţi.

Oare când...?

... vom vedea şi auzi pe la noi aşa un artist şi aşa un public...
Inegalabilul Bobby Mc Ferrin... în cadrul festivalului-eveniment 24 hours Bach.

aceeaşi piesă, interpretată într-un alt cadru, mai... scorţos, mai neconvenţional, aşa cum perfect ar putea fi caracterizat într-un cuvânt acest homo universalis de tip renascentist al muzicii; umorul inimitabil, buna dispoziţie şi plăcerea aceea inexplicabilă de a cânta a lui Bobby Mc Ferrin sparg orice bariere...

tot în cadrul aceluiaşi festival, alţi favoriţi ai mei, Cântăreţii regelui...

Jaz(z)iza - The Princess

Aziza Mustafa Zadeh - (aşa cum ne spune şi wiki cea de toate zilele) o artistă deosebită, de origine azeră, pianistă, interpretă şi compozitoare de jazz, fiică a nu mai puţin talentaţilor Vagif şi Eliza.

... şi două duete cu un alt extraordinar, Bobby Mc Ferrin...






(partitura o găsiţi aici)


(partitura, aici)


(partitura, aici)

"Leana" aka Lenka Křipač

Lenka Křipač, născută în 1978, (tată cehoslovac şi mamă australiancă), actriţa - fostă clăpară şi vocalistă în trupa australiană "Decoder Ring", în 2008 şi-a început cariera solo, cu albumul ce-i poartă numele, Lenka.
Precis i-aţi auzit muzica prin anumite reclame (Old Navy) sau chiar prin seriale TV (Gray's Anatomy).

... şi dacă tot vine Crăciunul...

Talkin' Bout a Revolution...

...că tot e decembrie...

A cânta pentru schimbare sau pentru... mărunţiş

Da... Poate pentru unii schimbarea e considerată un mărunţiş, dar Play for Change reprezintă cu mult mai mult... un proiect îndrăzneţ şi extrem de interesant care a început în urmă cu câţiva ani pe străzile din Santa Monica, cu înregistrarea unui interpret ambulant - Roger Ridley - care a fost rugat să interpreteze melodia Stand by me. Apoi au continuat călătoriile prin întreaga lume, înregistrând cu muzicieni care nu s-au văzut faţă în faţă deloc, dar pe care muzica i-a adunat laolaltă, la fel şi convingerea că numai împreună se poate crea o lume mai bună.
Cel care a iniţiat Play for Change - Mark Johnson - povesteşte în clipul următor câte ceva despre proiect:

O multiculturalitate şi o multietnicitate în adevăratul sens al cuvântului... toate coagulate în jurul ideii de pace, cu ajutorul unui liant universal valabil, muzica...
Şi chiar sună extraordinar de fain... ia aplecaţi urechea muzicală la ce urmează... :) (click pe fullscreen)

Stand by me
(Roger Ridley - in memoriam)

One love



Don't worry



Chanda mama

Change is gonna come
(pentru prima dată pe o scenă)

Aici puteţi viziona şi restul episoadelor, iar aici îi puteţi descoperi pe muzicienii care fac parte din acest proiect muzical, cultural şi umanitar.

Regina Spektor - Laughing with

No one laughs at God in a hospital
No one laughs at God in a war
No one’s laughing at God
When they’re starving or freezing or so very poor

No one laughs at God
When the doctor calls after some routine tests
No one’s laughing at God
When it’s gotten real late
And their kid’s not back from the party yet

No one laughs at God
When their airplane start to uncontrollably shake
No one’s laughing at God
When they see the one they love, hand in hand with someone else
And they hope that they’re mistaken

No one laughs at God
When the cops knock on their door
And they say we got some bad news, sir
No one’s laughing at God
When there’s a famine or fire or flood

*Chorus*
But God can be funny
At a cocktail party when listening to a good God-themed joke, or
Or when the crazies say He hates us
And they get so red in the head you think they’re ‘bout to choke
God can be funny,
When told he’ll give you money if you just pray the right way
And when presented like a genie who does magic like Houdini
Or grants wishes like Jiminy Cricket and Santa Claus
God can be so hilarious
Ha ha
Ha ha

No one laughs at God in a hospital
No one laughs at God in a war
No one’s laughing at God
When they’ve lost all they’ve got
And they don’t know what for

No one laughs at God on the day they realize
That the last sight they’ll ever see is a pair of hateful eyes
No one’s laughing at God when they’re saying their goodbyes
But God can be funny
At a cocktail party when listening to a good God-themed joke, or
Or when the crazies say He hates us
And they get so red in the head you think they’re ‘bout to choke
God can be funny,
When told he’ll give you money if you just pray the right way
And when presented like a genie who does magic like Houdini
Or grants wishes like Jiminy Cricket and Santa Claus
God can be so hilarious

No one laughs at God in a hospital
No one laughs at God in a war
No one laughs at God in a hospital
No one laughs at God in a war
No one laughing at God in hospital
No one’s laughing at God in a war
No one’s laughing at God when they’re starving or freezing or so very
poor

No one’s laughing at God
No one’s laughing at God
No one’s laughing at God
We’re all laughing with God

(sursa)

Regina Spektor - Eet

It's like forgetting the words to your favorite song
You can't believe it
You were always singing along
It was so easy and the words so sweet
You can't remember
You try to feel the beat

Eeeeeeeeeeeeeeeet, eet, eet, eet
Eeeeeeeeeeeeeteeet, eet, eet, eet

You spent half of your life trying to fall behind
You're using your headphones to drown out your mind
It was so easy, and the words so sweet
You can't remember
You try to move your feet
Eeeeeeeeeeeeeeeet, eet, eet, eet
Eeeeeeeeeeeeeteeet, eet, eet, eet

Someone's deciding whether or not to steal
He opens the window just to feel the chill
He hears that outside a small boy just starting to cry
'Cause it's his turn but his brother won't let him try

It's like forgetting the words to your favorite song
You can't believe it
You were always singing along
It was so easy and the words so sweet
You can't remember
You try to move your feet

It was so easy and the words so sweet
You can't remember, you try to feel the beat

(sursa)

Regina Spektor - Fidelity

I never loved nobody fully
Always one foot on the ground
And by protecting my heart truly
I got lost in the sounds
I hear in my mind
All these voices
I hear in my mind all these words
I hear in my mind all this music

And it breaks my heart
And it breaks my heart
And it breaks my heart
It breaks my heart

And suppose I never met you
Suppose we never fell in love
Suppose I never ever let you kiss me so sweet and so soft
Suppose I never ever saw you
Suppose we never ever called
Suppose I kept on singing love songs just to break my own fall
Just to break my fall
Just to break my fall
Break my fall
Break my fall

All my friends say that of course its gonna get better
Gonna get better
Better better better better
Better better better

I never love nobody fully
Always one foot on the ground
And by protecting my heart truly
I got lost
In the sounds
I hear in my mind
All these voices
I hear in my mind all these words
I hear in my mind
All this music
And it breaks my heart
It breaks my heart
Breaks my
Heart
Breaks my heart

(sursa)

Regina Spektor - audio

Regina Spektor sau Regina Spektor...

"Rabbids go home" - pe muzica "Mahala Rai Banda" (Nobilii Lăutari de Mahala)

Şi cum îmi plac mie în general desenele animate la nebunie, de ceva vreme, urmăream pe Iutub năzdrăvăniile zăpăciţilor de iepuraşi care, săracii, nu pot face mai nimic, dar pot dansa şi mai nou, pot să aibă şi propriul lor joc video, pe platformă Nintendo.
Filmuleţele cu aventurile şoşoilor, mai puteţi vedea aici.
Sau dacă vreţi aşa, vă fac eu poftă cu un filmuleţ din ciclul Iepuraşii nu pot să...

Dar să revenim la şoşoii noştri... ei vor să ajungă acasă, pe Lună şi încearcă în toate modurile posibile acest lucru... vă prezentez aici vreo două:

încercarea nereuşită nr. 619



încercarea nereuşită nr. 442

Ce legătură au toate astea cu muzica? Păi, dacă aţi fost puţin atenţi, aţi auzit pe fundalul sonor nişte triluri cam cunoscute, nu-i aşa?
În trailer-ul de lansare a jocului se aude şi mai bine una din melodii:

Într-un interviu, Jacques Exertier, Creative Producer, explică cum s-a ajuns ca pentru partea iepurească a jocului s-a ales această formaţie românească... Şi uite-aşa ajungem şi la subiectul articolului...
Este vorba de formaţia Mahala Rai Banda, în traducere - Nobilii Lăutari de Mahala.
Şi, cum se întâmplă uneori, unii artişti sunt mai cunoscuţi în străinătate decât în propria ţară (un alt caz ce îmi vine rapid în minte este cel al Danei Dragomir - PanDana). Iar Mahala Rai Banda este un astfel de caz. Pe saituri străine - de exemplu aici - mai găsiţi informaţii despre această formaţie.

Să ţopăie iepurii occidentali pe muzică ţigănească!

Taves bahtalo!